Cupa Romaniei

FOTO Întoarcerea acasă » Steaua a jucat din nou pe Arena Națională în fața a peste 40.000 de spectatori

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 1st of June 2015 12:00

A fost nevoie ca Steaua să cucerească două trofee, Cupa Ligii și titlul, pentru ca fanii roș-albaștri să revină în tribune. Se spune că acasă e acolo unde îți sînt cei dragi. Aseară, steliștii au avut parte de o asistență peste așteptări.

Peste 40.000 de oameni au fost în tribunele Arenei Naționale pentru a asista la ultimul act al Cupei României. Roș-albaștrii au fost însă primiți cu destulă răceală, dar cu o dragoste sinceră, așa cum părinții își primesc întotdeauna copiii, indiferent de greșelile pe care aceștia le fac.

Galeria a lipsit din nou! Nici o coregrafie nu s-a văzut în peluza rezervată roș-albaștrilor. Cu toate acestea, masca de suporter supărat pe echipă a căzut la reușita lui Adi Popa, cînd decibelii au atins cote impresionate. FCSB era din nou Steaua, iar Steaua, iarăși, echipa mult iubită și nici un stelist din tribună nu se mai gîndea la siglă, căci așa cum s-a scris și în programul de meci: "Întotdeauna, cînd dai la o parte sigla, rămîne inima!". Și inima nu ține cont de nume sau desene.

De partea cealaltă, "șepcile roșii" au fost peste 5.000. Nebuni, gălăgioși, aceștia și-au încurajat cu patos favoriții încă de la încălzire, cinstind cu brio finala. În startul partidei au declanșat și o avalanșă de fumigene cum n-a văzut Arena Națională vreodată, iar Tudor a întrerupt partida trei minute.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.