FC Botoșani va reprezenta România în Europa League și nu ia în calcul o eliminare rapidă la prima participare în competițiile continentale.
Moldovenii nu vor să se facă de rîs, astfel că au început deja să transfere jucători, mai ales că vor intra în competiție devreme, pe 2 iulie. După aducerea atacantului Dan Roman, liber de contract după despărțirea de Gaz Metan, Botoșaniul s-a înțeles și cu Radoslav Dimitrov, fundașul dreapta al celor de la Lokomotiv Plovdiv.
Dimitrov, 26 de ani, a trecut pe la Litex Loveci, Slavia Sovia și Levski Sofia. În plus, a îmbrăcat tricoul naționalei Bulgariei de patru ori în ultimii doi ani.
Botoșaniul va reprezenta România în acest sezon al cupelor europene, după ce a terminat pe locul 8, însă a profitat de faptul că CFR Cluj Petrolul, CS U Craiova și Dinamo nu au primit licența UEFA. Moldovenii vor evolua în primul tur preliminar al Europa League, unde vor fi capi de serie.
{{text}}