Președintelui demisionar, 79 de ani, i s-ar fi cerut să nu părăsească Elveția, în așteptarea rezultatelor anchetei pe care o derulează autoritățile americane. El ar putea fi solicitat ca martor, dar ar putea sfîrși și în spatele gratiilor.
Pe 29 mai era reales pentru un al 5-lea mandat în fruntea FIFA. Pe 2 iunie, marți seară, și-a prezentat brusc demisia. În 3 zile, 23 de ore și 30 de minute, atotputernicul Sepp Blatter, 79 de ani, a trecut dintr-o extremă în alta.
Iar mai nou, potrivit tabloidului Blick, ar fi "arestat" în Elveția. I s-ar fi pus în vedere să nu părăsească țara. Ce s-a întîmplat în acest răstimp? Ce i se pregătește?
Ofensivă totală
Un indiciu l-a oferit ieri bunul său prieten Walter Gagg: "Marți dimineață am avut o întîlnire foarte plăcută cu Sepp. Apoi au apărut acele informații din Statele Unite și totul s-a schimbat".
Una dintre acestea îl privea pe secretarul general FIFA, Jerome Valcke. Mîna sa dreaptă ar fi supervizat în 2008 o mită de 10 milioane de dolari dinspre Africa de Sud către Jack Warner, fost vicepreședinte FIFA și președinte CONCACAF pînă-n 2011, cînd a fost suspendat.
Opinia publică a aflat abia ieri celelalte vești proaste pentru Blatter. Vești ce explică în bună măsură de ce elvețianul s-a grăbit să demisioneze. Citînd surse din rîndurile anchetatorilor, New York Times și postul tv ABC au anunțat că Blatter este adevărata țintă a FBI în ancheta privind corupția din CONCACAF patronată de FIFA. Și că împotriva lui se pune la cale o ofensivă fără precedent!
"Cînd FBI pornește o anchetă împotriva ta, în primă fază nici nu-ți dai seama. Iar cînd realizezi ce se întîmplă, e deja prea tîrziu"
Anchetator FBI, pentru ziarul german Bild
A fost avertizat?
Tabloidul elvețian Blick susține că președintele forului mondial ar fi fost avertizat de ceea ce-l așteaptă. Și sfătuit apoi de avocați să renunțe, fiindcă rămînînd în funcție "i-ar fi mai greu să se apere de acuzații".
Pentru Blatter, foarte periculoase sînt cele 14 persoane puse sub acuzare de autoritățile americane, printre care 7 oficiali FIFA și CONCACAF arestați direct din hotel înaintea congresului de la Zurich.
"Între acuzați s-a pornit o adevărată «cursă a șobolanilor». Cine oferă anchetatorilor, rapid, informații compromițătoare despre șeful lor are șanse să se salveze. Cine se trezește tîrziu face pușcărie"
Blick, tabloid elvețian
Pericolul Blazer
O altă mare amenințare pentru Sepp, dacă nu cumva cea mai mare, este Chuck Blazer. Fost secretar general CONCACAF pînă-n 2011 și membru în Comitetul Executiv FIFA pînă acum doi ani, americanul a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, printre care complot, înșelătorie și fraudă electronică.
Cooperînd însă cu anchetatorii, el a scăpat cu o amendă de 1,9 milioane de dolari. De la Blazer, a cărui mărturie, întinsă pe 40 de pagini, urmează să fie făcută publică de autoritățile americane, a și pornit ancheta ce răvășește acum FIFA și ce l-ar putea expedia cît de curînd și pe Blatter în spatele gratiilor!
Pleacă și de la CIO
Membru al Comitetului Internațional Olimpic din 1999, Sepp Blatter va pierde acest statut o dată cu plecarea de la conducerea FIFA. Deși și-a prezentat demisia marți, el va părăsi postul abia după alegerea succesorului, la congresul extraordinar ce va fi organizat cel mai devreme în decembrie, cel mai tîrziu în martie 2016.
Înăspresc legile
Elvețienii nu stau nici ei cu mîinile-n sîn. Șocate de amploarea scandalului existent la FIFA, care-și are sediul la Zurich, autoritățile elvețiene au decis să înăsprească legile anticorupție. Deja au avut loc primele consultări în acest sens.
Warner: "Banii s-au dat în plicuri"
Fost vicepreședinte FIFA și secretar general CONCACAF, Jack Warner a povestit revistei germane Stern cum s-a dat mită în 2011, pentru susținerea contracandidatului lui Blatter în alegeri, qatarianul Mohamed bin Hammam: "S-au împărțit 25 de plicuri cu cîte 40.000 de dolari înăuntru. Dar erau cadouri. Cei vizați puteau să le ia sau să le înapoieze" :). Warner a mai spus că "și Blatter făcea la fel. De ani buni. Zi de zi. La FIFA era o practică obișnuită". În 1998, cînd Sepp a fost ales prima oară, un şeic a oferit în numele lui Blatter un milion în plicuri de 50.000 de dolari. Destinatari: 20 de membri ai Congresului FIFA.
Domenico Scala conduce tranziţia
Sepp Blatter l-a desemnat şi pe oficialul care va conduce procesul de tranziţie pînă la Congresul excepţional de peste 4 luni. Este vorba despre Domenico Scala, care din 2012 este preşedintele Comitetului de audit din cadrul FIFA. Născut la Basel, în 1965, el a urmat cursurile Universităţii locale. Domeniul absolvit: economie. Înaintea Congresului FIFA de vineri, în care fusese reales Blatter, italo-elveţianul condusese Comitetul Electoral.
"Demisia lui Blatter e o veste bună pentru FIFA și pentru fotbal. Acum trebuie să pornim o nouă eră, a transparenței, a dinamismului și a democrației la FIFA"
Luis Figo, fost internațional portughez"Sînt la dispoziția tuturor federațiilor naționale care vor o schimbare. Chiar și la dispoziția acelora care s-au temut pînă acum de-o schimbare"
Ali bin Al-Hussein, contracandidatul lui Blatter la președinție"Platini ar fi ideal ca președinte FIFA. E cel mai bine pregătit și mai experimentat"
Nikita Simonian, președintele Federației ruse"Blatter a fost pus probabil sub o mare presiune de a decis să demisioneze. Acum e timpul să refacem tot sistemul"
David Ginola, fost internațional francez
"Sepp Blatter nu va părăsi Elveția în următoarea perioadă. Și-a anulat inclusiv prezența la finala CM feminin din Canada"
Walter de Gregorio, director de comunicare la FIFA"Retragerea tatălui meu n-are nici o legătură cu tot acest circ. E un om cinstit și demisionînd a vrut să-și protejeze în primul rînd familia"
Corinne, fiica lui Sepp Blatter"FIFA este putredă în toate structurile sale. Oficialii găsiți vinovați în urma unor anchete interne au fost înlocuiți tot cu persoane corupte"
Loretta Lynch, procuror general SUA
Presa britanică salută demisia lui Blatter
"Eliberare. Iată cea mai frumoasă privelişte din fotbal!" Daily Telegraph
"L-am prins! Pisica grasă pleacă de la FIFA" The Sun
"O zi mare pentru fotbal. «Sepptic» îşi ia tălpăşiţa" Daily Mirror
{{text}}