Tenis

Stanislas Wawrinka este primul finalist de la Roland Garros. Semifinala dintre Djokovici și Andy Murray a fost întreruptă de ploaie

Stanislas Wawrinka, foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 05 iunie 2015

Elvețianul Stanislas Wawrinka s-a calificat în finala masculină de la Roland Garros, după ce a dispus în patru seturi de favoritul tribunelor, francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 6/3, 6/7 (1), 7/6 (3), 6-4.

În ciuda faptului că a evoluat la fel de entuziasmant ca în sferturile de finală, acolo unde l-a eliminat în minimum de seturi pe compatriotul Roger Federer, Wawrinka și-a ținut nervii în frîu în ultimele două seturi și s-a calificat în cea de-a doua sa finală de Mare Șlem.

În vîrstă de 30 de ani, Wawrinka a cîștigat Australian Open în 2014, atunci cînd l-a învins în finală pe Rafael Nadal.

Adversarul lui Stan the Man va fi decis după ce-a de-a doua semifinală a zilei, disputată între sîrbul Novak Djokovici și britanicul Andy Murray. Meciul a avut loc imediat după victoria lui Wawrinka, dar a fost întrerupt de ploaie, în momentul în care sîrbul lider mondial conducea cu 2-1 la seturi: 6/3, 6/3, 5/7, 3/3.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.