Este prima ediție a Jocurilor Europene, gîndite ca o întrecere de anvergură de tipul Jocurilor Olimpice, dar doar cu sportivi de pe Bătrînul Continent. Competiția începe pe 12 iunie, la Baku, capitala Azerbaijanului, și se va încheia pe 28. Sînt 253 de evenimente în 20 de sporturi, urmînd să participe peste 6000 de sportivi.
Noul stadion național din Azerbaidjan, de 68.000 de locuri, e o minunăție, sala de gimnastică e copia în miniatură în exterior, restul facilităților au fost ridicate de la zero sau renovate.
Pentru Eurovision, în 2012, a apărut Sala de Cristal. Amplasată la malul Mării Caspice, pe o platformă specială, ea a anunțat celălalt "Euro". Sportiv.
În același an, capitala Azerbaidjanului, Baku, primea găzduirea întîilor Jocuri Olimpice destinate Bătrînului Continent. Chiar la limita sa estică.
Însă, la fel ca-n baladă, "la o margine de lume" s-au ridicat infrastructuri ce arată dintr-o broșură a viitorului, descoperită într-o stîncă stearpă din Caucaz.
Stadionul Național (68.700 locuri)
Arena nouă, care va găzdui ceremoniile de deschidere și încheiere, precum și competițiile de atletism, a costat nu mai puțin de 710 milioane de dolari. Deschisă în martie 2015, acum doar trei luni, își va face "botezul" pentru un alt megaeveniment, Euro 2020.
Arena Națională de Gimnastică (9.000 locuri)
Deși nu impresionează neapărat prin capacitate, designul exterior a fost extrem de apreciat. Și nu doar atît. Echipa care a gîndit proiectul a alăturat un parc de 1,6 hectare construcției, care beneficiază de o sală principală, una de antrenament, cantine și alte facilități.
Sala de Cristal (25.000 locuri)
Va fi redusă la doar 6.000 de locuri în timpul competiției - aici vor avea loc partide de volei, box, scrimă sau karate. Ridicată pentru Eurovision, este una dintre puținele baze deja existente care arată futurist.
Centrul Acvatic (6.000 locuri)
Cu un look de scoică, construcția va găzdui competiția de natație și sărituri în apă. În cadrul centrului, 6 hectare, există trei bazine de înot.
Promovat masiv
După parteneriatul semnat între autoritățile din Azerbaidjan și Atletico Madrid, clubul spaniol purtînd pe tricouri sloganul turistic al țării, "Land of fire", gruparea spaniolă a promovat și competiția. Astfel, la meciuri din cupele europene sau campionat, Arda Turan și colegii au apărut cu logo-ul "Baku 2015 - prima ediție a Jocurilor Europene". Valoarea contractului de sponsorizare s-a ridicat la 12 milioane de euro.
De unde a pornit ideea
Primul oficial care s-a gîndit la Jocuri destinate Europei a fost penultimul președinte al CIO, Jacques Rogge, acum circa un deceniu și jumătate. Ideea a fost agreată și apoi dezvoltată de Patrick Hickey, președintele Comitetelor Europene Olimpice și fost judoka. Următoarea ediție, din 2019, se va desfășura în Olanda.
3 lucruri despre Azerbaidjan
- Independentă din 1991, cu o populaţie de nici 10 milioane de locuitori, ţara se bazează pe resursele de petrol şi gaze naturale. Din care s-a îmbogăţit inclusiv familia Nobel;
- Neft Daşlari e cel mai mare oraş din lume construit pe piloni (2.000 locuitori);
- Preşedintele Ilham Aliev este, în acelaşi timp, şi capul Comitetului Naţional Olimpic!
Un vînt nebun
Alexandru Epuran, şeful misiunii României la Jocurile Olimpice Europene, a ajuns la Baku de la sfîrşitul săptămînii trecute pentru a pregăti sosirea sportivilor "tricolori". A luat în primire cele peste 100 de camere în care vor fi găzduiţi românii. "Organizatorii au ridicat un adevărat Sat Olimpic. Camerele noastre se află într-o clădire de 11 etaje, noi vom sta la etajele 4-7. Totul este terminat, la cheie", a povestit Epuran.
Despre vreme, oficialul român a spus că temperatura maximă nu depăşeşte 28 de grade Celsius, în schimb, bate un vînt puternic. "Fiind un oraş de ţărm era normal să fie curent, dar aici bate un vînt nebun, cum nu am mai întîlnit niciunde. Nu poţi să stai cu acreditarea atîrnată la gît pentru că rişti să te taie pe faţă", a spus Epuran.
{{text}}