Steaua află în ceva mai mult de 40 de zile dacă se poate îmbogăţi pe termen scurt sau, dimpotrivă, dacă își periclitează independenţa financiară.
Roș-albaștrii vor avea o misiune dificilă în tururile preliminare din UEFA Champions League, chiar dacă sînt capi de serie.
Gazeta Sporturilor a alcătuit variantele pentru grupele celor două competiții. Cum ar putea arăta grupele Stelei din Europa League sau din Champions League, variantele ușoare și grele.
Două variante de grupă
Dacă ar ajunge în Champions League, Steaua ar fi sigur în urna a 4-a. Cu noul sistem propus de UEFA în privinţa componenţei urnelor, trupa din Ghencea ar putea prinde o grupă în care să evite toate numele mari şi foarte mari din Ligă, dar şi una în care, de exemplu, Barcelona şi City sau United să se afle în aceeaşi serie.
Cea mai tare grupă
Barcelona
Manchester City
Ajax
Steaua
Cea mai uşoară grupă
PSV
FC Porto
Galatasaray
Steaua
Cum arată situația pentru Europa League
În Europa League, datorită coeficientului bun, de 40,250, Steaua ar fi în urna a doua. Totuşi, chiar şi aşa, ar putea avea o grupă teribilă, de Champions League, mai ales că în acest sezon vor fi multe nume mari la startul celei de-a doua competiţii continentale intercluburi.
Cea mai dificilă
Borussia Dortmund
Steaua
Monaco
Sampdoria
Cea mai uşoară
Braga
Steaua
NK Maribor
Thun
În ediția tipărită de astăzi a Gazetei sau în varianta online, pe platforma digitală, ai toate calculele despre ce urmează pentru roș-albaștri, care sînt sumele pe care le pot cîștiga, cel mai bun și cel mai prost scenariu din punct de vedere financiar.
Alte subiecte din ediția tipărită de azi:
✓Rădoi și-a adus preparator fizic cu un CV impresionant » Bölöni: "E mult peste ce are România!"
✓Riscă să piardă echipa! Doi dinamoviști refuză prelungirea contractelor
{{text}}