Steliano Filip spune că antrenorul "cîinilor" a impus o disciplină de fier la echipă şi consideră că "Puriul" e genul de antrenor care face performanţă indiferent de ce lot are la dispoziţie.
Fundaşul stînga al "cîinilor", Steliano Filip, 21 de ani, îşi exprimă nedumerirea şi în acelaşi timp dezamăgirea în ceea ce priveşte rezultatele echipei din sezonul recent încheiat şi consideră că actualul lot e unul superior celui de acum doi ani, cînd echipa s-a clasat pe locul patru în Liga 1.
Printre altele, Filip dezvăluie pentru cititorii Gazetei planurile sale de viitor şi cere ca jucătorii români, tineri să fie respectaţi mai mult decît cei străini.
Steliano, aţi terminat pe locul 7 în campionat. Eşti mulţumit?
Deloc, bine că s-a terminat! Nici nu vreau să mă mai gîndesc la ce a fost, mi-e foarte ruşine de această clasare. Trebuie să ne remontăm şi să arătăm o altă faţă.
Aţi fost criticaţi dur de Dinu Gheorghe şi Mircea Rednic. Ţi se pare normal?
Ar fi culmea să fim deranjaţi la ce evoluţii am avut! Nu cred că e cineva la Dinamo care să fie mulţumit, în acest moment, de ce am realizat, dar gata!, schimbăm pretenţiile. Sîntem obligaţi!
"Rednic e garanţia performanţei!"
Bine, atunci ce pretenţii ai din sezonul următor?
Vreau o clasare în primele trei şi cel puţin un trofeu. Personal, mi-aş dori să luăm titlul, pentru mine e cel mai important trofeu şi cred că şi pentru fanii noştri minunaţi, care tot aşteaptă să îi răsplătim pentru susţinerea necondiţionată de care dau dovadă.
Aţi mai zis asta şi înainte de începutul sezonului recent încheiat şi nu aţi reuşit. Ce n-a mers?
Asta ne întrebăm şi noi! Acum două sezoane am terminat pe locul 4 deşi lotul era mai "subţire" decît cel actual. Nu mă înţelegeţi greşit, nu erau jucătorii mai slabi, dar atunci erau 11 titulari de bază şi cam atît. Acum avem doi sau trei jucători de aceeaşi valoare pe fiecare post şi totuşi s-a întîmplat ce s-a întîmplat. Mă rog, nu mai vreau să mă gîndesc la ce a fost. Sigur în sezonul următor vom avea altă faţă pentru că Rednic e Rednic pînă la urmă.
Cum adică?
Are o experienţă imensă şi ca jucător şi ca antrenor, a făcut treabă foarte bună la orice echipă a fost, cu orice lot. Indiferent dacă are în lot jucători experimentaţi, cu personalitate puternică, sau fotbalişti tineri care au nevoie de ajutor suplimentar pentru a deveni constanţi, Mircea Rednic face treabă. Este garanţia performanţei.
Atmosfera de la antrenamentele "Puriului" cum e?
Domnul Rednic este un antrenor exigent care ştie ce vrea şi nu acceptă jumătăţi de măsură. La el nu există să nu ai chef de antrenament sau să fii obosit, trebuie să alergi pînă la epuizare. Bine, nu mă înţelegeţi greşit, permite şi glume, dar în afara antrenamentelor.
Adică nu e o atmosferă destinsă, cu glume, cum era cu Stoican de exemplu?
Ba da, dar nu în timpul antrenamentelor. Glumeşte cu noi, dar nu cînd este de muncă.
"Danciu are grijă de mine"
Mai mulţi jucători au fost alungaţi din echipă printre care şi Lazăr şi se vorbeşte acum de Matei şi Alexe. În locul lor vor fi aduşi mulţi fotbalişti noi la echipă. Eşti de acord cu asta?
Nu îmi permit eu să comentez politica de transferuri a clubului, dar ce pot spune este că fotbalişti ca Alexe Matei sau Lazăr pot face oricînd diferenţa şi pot să ofere foarte mult pentru Dinamo în continuare, dar este doar o părere. Cei avizaţi să facă aceste mutări sînt domnii Rednic şi Dinu. Nu e cazul să vorbească jucătorii despre aceste lucruri. Cît despre posibile transferuri, mi-aş dori să fim şi noi respectaţi mai mult.
Ce înseamnă "noi"?
Jucătorii români! În România, din păcate, întotdeauna sînt puşi pe primul loc jucătorii străini. Cred că e important pentru fotbalul românesc să fie promovaţi români, tineri şi să fie ajutaţi să crească. Decît un străin anonim mai bine să fie forţat un jucător tînăr, de viitor, care chiar dacă nu e constant în evoluţii, să fie ajutat să se maturizeze şi să ajungă un fotbalist de calitate.
Dacă tot ai adus vorba de tineri, Dinu Gheorghe a spus că de sezonul viitor vor apărea la echipa mare mai mulţi tineri de la Dinamo II ca Patrick Petre sau Alin Dudea. Ce părere ai?
Doamne ajută! Avem foarte mulţi tineri talentaţi, care au stofă pentru echipa mare. Şi eu am fost în postura lor şi aş vrea să le spun să nu renunţe să spere, chiar dacă, uneori, acest vis parte foarte departe. Să nu dezarmeze pentru că şi eu am venit pe acelaşi drum şi ştiu cît de greu e. Bine, eu am avut marele noroc că l-am prins pe Dănciulescu, jucător. A fost un exemplu în tot ce făcea, de la pregătire şi pînă la comportament, am învăţat foarte multe de la el. Danciu a avut grijă de mine din primul moment şi are în continuare!
Ne vom bate pentru toate trofeele puse în joc, dar avînd în vedere că şefii vor să reconstruiască din temelii echipa, eu zic că şi un trofeu ar fi o performanţă importantă
Am fost la naţionala mare şi ştiu ce înseamnă, te simţi cu adevărat fotbalist în acel vestiar. Sînt foarte ambiţios şi vreau să ajung din nou acolo, dar ca jucător de bază
Nu am avut nici o zi de vacanţă pentru că sînt convocat la lotul naţional, dar nici nu îmi trebuie. Aşa stau conectat sută la sută la fotbal. De vacanţe am timp după ce mă las - Steliano Filip
22 de meciuri
a jucat Filip în sezonul de Liga 1 recent încheiat
{{text}}