Liga 1

EXCLUSIV Scandal la Dinamo! Dinu "Vamă" a plecat din cantonament după ce s-a înjurat cu Negoiţă! UPDATE Reacţia acţionarului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 13 iunie 2015

Dinamo se pregăteşte pentru noul sezon în primul cantonament al verii la Braşov, iar alături de jucători au mers şi Dinu Gheorghe şi Ionuţ Negoiţă.

19:00

UPDATE: Ionel Dănciulescu a vorbit despre situaţia de la Dinamo: "Nu vă faceţi probleme. Totul este bine la club şi se lucrează pentru beneficiul echipei. Nu sînt disensiuni şi se lucrează în echipă.  Domnul Negoiţă este mereu altături de jucători", a spus Dănciulescu pentru GSP.RO

Chiar dacă lucrurile păreau să meargă pe drumul cel bun la echipă, lucrurile au degenerat aseară. Sursele GSP susţin că "Vamă" şi Negoiţă au avut o discuţie aprinsă în care s-au şi înjurat.

Totul a pornit de la promisiunile lui Negoiţă pentru Dinu Gheorghe. Acţionarul dinamovist i-a promis că va oferi salarii de 7.000 - 8.000 de euro lunar jucătorilor care vor veni în "Ştefan cel Mare", dar totul s-a schimbat aseară. Negoiţă l-a anunţat că salariile nu pot depăşi 3.000 - 4.000, la fel cum s-a întîmplat şi în sezonul trecut.

GSP.RO a aflat în exclusivitate că Dinu Gheorghe şi Negoiţă s-au şi înjurat, iar directorul general a părăsit de urgenţă cantonamentul "cîinilor" în această dimineaţă.

Reacţia lui Negoiţă
Acţionarul majoritar a reacţionat pentru GSP.ro negînd orice conflict cu directorul general al lui Dinamo: "Nu e adevărat, nu m-am certat cu domnul Dinu Gheorghe". Sursele GSP insistă că între cei doi a avut loc un conflict aseară la Braşov înainte de plecarea lui "Vamă", iar atmosfera rămîne tensionată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.