Liga 1

"SuperDan" îşi face superechipă » ASA Tg. Mureș se întărește serios pentru lupta la titlu

Articol de Victor Vrînceanu  —  Monday 15th of June 2015 12:00

După Nicoliţă, Varga şi Brandan, ASA Târgu Mureș l-a luat şi pe Vasile Maftei. Gazeta vă prezintă echipa pe care "Bursucul" o pregătește pentru noua stagiune

Deşi are doar un sezon în prima ligă, vicecampioana României deja şi-a format un stil definitoriu. Echipa care a terminat pe locul doi în sezonul recent încheiat a fost formată în mare parte din fotbalişti cu state vechi în Liga 1. Acum, o dată cu venirea pe banca tehnică a lui Dan Petrescu, această strategie a devenit literă de lege, "Bursucul" fiind fanul jucătorilor experimentaţi.

Ultimul înregimentat de ASA este fundaşul central Vasile Maftei, 34 de ani, jucător care a scris istorie în tricourile lui Rapid sau CFR Cluj. Acesta se alătură altor "grei" cu care mureşenii s-au înţeles zilele trecute: mijlocaşii Bănel Nicoliţă, 30 de ani, Dacian Varga, 30 de ani, Pablo Brandan, 32 de ani, şi Marian Ognyanov, 26 de ani, venit de la Botev Plovdiv. Stoperul Marius Constantin, 30 de ani, a semnat și el prelungirea contractului.

Urmează un stelist şi un rapidist

Aşa cum Gazeta a anunţat ieri în exclusivitate, Dan Petrescu şi Bogdan Mara sînt în discuţii avansate cu fostul fundaş dreapta al Stelei, Pawel Golanski, 32 de ani, dar şi cu atacantul Rapidului din sezonul trecut, Daniel Niculae, 32 ani.

Ambele mutări au şanse mari de a se realiza, mai ales că înţelegerea lui Golanski cu Korona Kielce expiră la sfîrşitul lunii, iar Niculae este deja liber.

Pleacă Bumba?

Conform surselor Gazetei, titularul din sezonul trecut al flancului stîng, Claudiu Bumba, 21 de ani, ar putea pleca, fiind dorit de Hapoel Tel Aviv. Mutarea este agreată de conducerea mureşenilor, avînd în vedere că a fost adus Dacian Varga, văzut de Petrescu ca titular incontestabil.

Cum ar putea arăta ASA în sezonul 2015/2016: Stăncioiu - Golanski, Maftei, M. Constantin, Hanca - G. Mureșan, Brandan - Nicoliță, Ognyanov, Varga - D. Niculae

"Pînă la mijlocul săptămînii viitoare veţi mai vedea două surprize la ASA. E vorba de doi fotbalişti cunoscuţi"
Bogdan Mara, preşedinte ASA Tîrgu Mureş

3 goluriîn 23 de meciuri a marcat Maftei pentru Chiajna în sezonul recent încheiat de Liga 1

22 de goluriîn 343 de meciuri a izbutit Maftei în Liga 1 all-time

2 goluriîn 15 meciuri a marcat Nicoliţă pentru Viitorul în sezonul recent încheiat de Liga 1

28 de goluriîn 218 meciuri a reuşit Nicoliţă în Liga 1 all-time

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.