13 milioane de euro pe 4 ani! Aceasta e suma totală, fără bonusuri, pe care o încasează Federaţia de la compania de telefonie Telekom, de la furnizorul de echipament Joma şi de la partenerii secundari Bergenbier şi Bancpost.
Răzvan Burleanu a prezentat, ieri dimineaţă, noul sponsor principal al FRF, Telekom. Firma de telefonie mobilă va vira în conturile Federaţiei cîte un milion de euro pe an.
În total, 4 milioane în cei 4 ani de contract. Asta fără bonusuri, deoarece vor exista sume suplimentare în cazul calificării la Campionatul European din 2016 şi la CM 2018. Sume bonus pe care Casa Fotbalului le va primi şi de la ceilalţi susţinători financiari.
E al patrulea parteneriat pe care îl prezintă Federaţia, după cele cu Bancpost, Bergenbier - sponsori secundari - şi Joma, sponsorul tehnic.
Dacă FRF primeşte, pentru întreaga perioadă, 4,5 milioane de la primele, aceeaşi sumă o încasează şi de la compania spaniolă. Care dă cîte 500.000 euro pe an în echipamente şi alte produse, iar 620.000 cu titlu de sponsorizare.
"Telekom România devine sponsorul principal al echipei naționale de fotbal și, astfel, confirmă viziunea noastră privind dezvoltarea fotbalului din România"
Răzvan Burleanu, preşedinte FRF
150.000.000 €primeşte Bayern Munchen de la Telekom pe toată durata contractului, patru ani, 2013-2017, de 37,5 ori mai mult decît FRF
Cum sînt împărţite cele patru contracte
Firmă | Tip parteneriat | Perioadă | Sumă* |
Telekom | sponsor principal | 4 ani | 4 |
Bergenbier | sponsor secundar | 4 ani | 2,4 |
Bancpost | sponsor secundar | 4 ani | 2,1 |
Joma | sponsor tehnic | 4 ani | 4,48 |
TOTAL | 12,98 |
*sumele sînt exprimate în milioane euro
{{text}}