Sporturi   •   Baschet   •   CSU ASESOFT

Campioana abandonată » Haos la CSU Asesoft Ploieşti: președintele executiv al echipei a plecat la Steaua

Deşi sînt campioni naţionali, jucătorii de la Asesoft Ploieşti nu ştiu încă dacă în sezonul următor echipa lor va evolua în prima sau în a doua divizie.

Articol de Mirela Neag   —  vineri, 19 iunie 2015

Plecarea preşedintelui executiv Ionuţ Georgescu ca manager la Steaua CSM Bucureşti grăbeşte declinul formaţiei ploieştene spre eşalonul doi al baschetului românesc.

Domină baschetul masculin în ultimii 12 ani, ratînd titlul naţional doar o dată, în 2011, dar se pare că nu-i suficient pentru a supravieţui în sportul românesc.

Urmărită şi de o serie de evenimente nefaste, cum a fost retragerea în luna martie a sponsorului oficial, Sebastian Ghiţă, urmată de dispariţia prematură a antrenorului sîrb Vladimir Arnautovici, răpus în mai de un cancer la ficat, soarta echipei CSU Asesoft Ploieşti pare pecetluită să nu mai poată activa în sezonul viitor în prima divizie.

În lipsa unui răspuns din partea autorităţilor locale privind o viitoare susţinere financiară, CSU Ploieşti a ratat în urmă cu o săptămînă înscrierea în competiţiile europene, EuroCup sau FIBA EuroChallenge.


În aceste condiţii, preşedintele executiv al campioanei, Ionuţ Georgescu, a acceptat propunerea Stelei de a merge în Capitală, unde va ocupa funcţia de manager general. Informaţia a fost confirmată chiar pe pagina personală a sa de pe Facebook.

"Vă mulţumesc pentru tot! Nu există cuvinte care să-mi transpună îndeajuns de bine recunoştinţa şi dragostea pentru toţi cei care aţi susţinut echipa şi m-aţi apreciat pentru munca depusă la CSU Asesoft. Sper totuşi că îmi veţi înţelege decizia de a alege să-mi continuu drumul început în urmă cu 10 ani în baschetul românesc, în aceeaşi direcţie. Plec la Steaua CSM Bucureşti pentru un proiect pe termen lung, ce vizează performanţa unei echipe şi succesul baschetului în societatea românească. Merg să lucrez alături de nişte oameni pe care îi cunosc şi de care mă leagă o viziune comună a fenomenului", a postat Georgescu pe reţeaua de socializare.

"Chiar dacă poate voi veni mai rar spre Ploiești, atunci cînd am să urc acel pod sper să revăd bannerul cu Asesoft, să simt că am ajuns acasă, să iau drumul "Olimpiei" și să-i urmăresc pe copiii care, ghidați azi de gloria trecutului, pun bazele viitorului", a încheiat fostul preşedinte al CSU Ploieşti.

Jucătorii în derivă


"Nu ştiu ce se întîmplă la echipă. Nu pot să declar nimic pentru că am fost cu familia în vacanţă. Aştept să am o discuţie în zilele următoare cu persoane din conducere", a mărturisit ieri, pentru Gazeta Sporturilor, căpitanul ploieştenilor, Cătălin Burlacu.

Viitorul nu arată bine pentru campioni. Toţi jucătorii străini din sezonul precedent, cu excepţia sîrbului Stefan Pot, aflat sub contract, au părăsit formaţia campioană, lor putîndu-li-se alătura, în zilele următoare, şi Levente Szijarto, dorit de Steaua CSM Bucureşti.

15.000.000 €a primit CSU Asesoft Ploieşti de la sponsorul Sebastian Ghiţă în cei 15 ani de existenţă a echipei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.