Liga 1

Blocat de italieni! »Motivul pentru care Juventus nu îl lasă pe Brănescu la Dinamo

În ultimele 3 sezoane, Brănescu a jucat în doar 6 partide oficiale, 4 în Serie B, la Juve Stabia, și două la Haladas

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday 20th of June 2015 12:00

Transferul lui Laurenţiu Brănescu în Ștefan cel Mare a intrat în impas. Cei de la Juventus nu-s convinși că Brănescu poate progresa la Dinamo.

Șefii lui Juventus Torino, club de care portarul de 21 de ani aparține, le-au transmis bucureștenilor că "nu-l putem lăsa în România, fiindcă situaţia clubului e incertă, cu insolvenţa, şi nu ştim dacă el ar putea progresa într-un asemenea climat".

Sezonul trecut, Brănescu a fost împrumutat la Haladas, care de-abia s-a salvat de la retrogradare în Ungaria, portarul bifînd doar două meciuri în campionat!

Faptul că a jucat puţin în ultimele sezoane l-au făcut pe Laurențiu să piardă postul de titular la "naţionala" de tineret, în favoarea stelistului Cojocaru. DigiSport a scris şi de interesul pe care ASA l-a manifestat pentru acest fotbalist, care mai este şi pe lista celor de la Omonia Nicosia.

"Eu zic că, pînă luni, mai vin trei jucători. Domnul Dinu Gheorghe este la birou, munceşte. Facem totul cu răbdare"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.