Stranieri

Monede de schimb! » Ștefan Radu și Bourceanu sînt oferiți de cluburile lor pentru alți jucători

Ștefan Radu, stînga, mai are contract cu Lazio pînă-n 2016

Articol de Aurelian Botezatu  —  duminică, 21 iunie 2015

Romanii l-ar da pe fostul apărător al lui Dinamo pentru Soriano, de la Sampdoria, iar ex-stelistul e pe punctul de a fi expediat la Gaziantep, de unde Trabzon vrea un atacant.

Poate cu excepția lui Pantilimon, la Sunderland, nici unul dintre stranierii noștri nu e indispensabil la clubul unde-și cîștigă pîinea. Ștefan Radu, 28 de ani, părea să-și fi cîștigat acest statut după 7 stagiuni și jumătate în tricoul lui Lazio. Părea. A fost de ajuns să ceară mai mulți bani și a aterizat pe lista neagră.

Zenga îl vrea

Ex-dinamovistul le-a solicitat romanilor o creștere salarială de la 1,2 milioane E pe sezon, cît are acum, la două milioane. Însă clubul nu e dispus să-i dea mai mult de 300.000 E. Și cum negocierile s-au împotmolit, vrea să-l includă într-un schimb de jucători.  L-ar da la Sampdoria, unde Zenga îl așteaptă cu brațele deschise, contra mijlocașului Roberto Soriano.

Nu despachetează

Monedă de schimb a ajuns și Alex Bourceanu la Trabzon. Revenit în Turcia, după împrumutul nereușit la Steaua, sezonul trecut, "tricolorul" a aflat că nu e în planurile antrenorului Ersun Yanal.

Turcii vor să-l trimită la Gaziantepspor, împreună cu un coleg, de unde speră să-l obțină pe golgeterul Muhammet Demir, 10 goluri în 29 de partide sezonul trecut. Inițial, Gaziantep a refuzat schimbul, dar apoi a revenit și negocierile s-au reluat.

Nu mai e loc pentru "Vladiator"

Poreclit "Vladiator" la sosirea în Anglia, în 2013, Vlad Chiricheș se îndreaptă cu pași mari spre un transfer. După ce l-a adus pe neamțul Wimmer (Koln) pe postul său, apărător central, Tottenham l-a achiziționat ieri pe Trippier (Burnley), pentru poziția de fundaș dreapta, pe care Vlad mai apărea cînd titularul Walker era accidentat.      

5.400.000 €i-a plătit Lazio lui Dinamo pentru Ștefan Radu, împrumutat inițial, în ianuarie 2008, pentru jumătate de sezon.

14 partidea bifat Bourceanu la Trabzon, toate în 2013-2014: 12 în Superlig, două în Europa League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.