Liga Campionilor

Cine este AS Trencin, adversara Stelei din turul 2: patron olandez și parteneriat cu Ajax » Am cîștigat toate duelurile cu slovacii

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 22 iunie 2015

Steaua o întîlnește pe AS Trencin în turul 2 preliminar din UEFA Champions League. Campioana Slovaciei este un club relativ tînăr, fondat în 1992. Fosta adversară a Astrei Giurgiu a cîștigat în premieră titlul, asta după ce în urmă cu 4 ani promova în prima ligă.

Trencin și formația giurgiuveană s-au întîlnit în urmă cu două sezoane în turul 3 din Europa League. Astra s-a impus atunci acasă cu 3-1, iar în deplasare a remizat 2-2.

În prezent, AS Trencin se află în parteneriat cu Ajax Amsterdam, unul dintre cele mai titrate cluburi ale Europei. Lotul campioanei Slovaciei este cotat la peste 7 milioane de euro, dar nu are nici un jucător de peste 1 milion de euro.

Vedeta echipei este Jairo, un atacant brazilian care în sezonul trecut a marcat 9 goluri. De asemenea, alți jucători interesanți din lotul lui Trencin sînt Rabiu Ibrahim (mijlocaș ofensiv brazilian de 24 de ani), Emmanuel Edmond și Gino van Kessel (ambii atacanţi).

Rabiu și-a făcut junioratul la Sporting și mai are în CV echipe precum PSV, Celtic și Kilmarnock. Jairo și Van Kessel sînt cei mai buni marcatori ai echipei.

 Patron olandez

Finanțatorul echipei este Tscheu La Ling, fost jucător la Ajax (peste 170 de meciuri), Panathinaikos, Marseille, Feyenoord și Den Haag.

Echipa își joacă în meciurile de pe teren propriu pe stadionul Na Sihoti, care are doar 4300 de locuri. 

 3 dueluri cu slovacii, toate cîștigate

Românii au cîștigat toate duelurile cu adversarii din Slovacia. Chiar și Steaua a întîlnit-o acum 3 sezoane pe Spartak Trnava, pe care a eliminat-o după ce a pierdut pe teren propriu, scor 0-1. Era primul sezon al lui Laurențiu Reghecampf pe banca Stelei. 

1. 04/05 - CL -  MŠK Žilina – Dinamo Bucuresti 0-1 0-1
2. 12/13 - EL - Steaua - Spartak Trnava 0-1 3-0
3 .13/14 - EL - Trencin – Astra Giurgiu 1-3 2-2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.