Vicecampioana României a evitat la tragerea la sorţi pe Gyor, fosta campioană a Europei, şi are şansa să organizeze şi grupa de calificare pe teren propriu.
Vineri seară, la Viena, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, dar şi seriilor de calificare, care dau ultimelor două echipe biletele pentru Ligă. Vicecampioana României, HCM Baia Mare a intrat în urna a doua valorică, şi ar fi putut pica, dintre echipele tari, cu Gyor, vicecampioana Ungariei, sau cu Team Esbjerg, vicecampioana Danemarciei.
Maramureşencele s-au rugat să nu pice cu fosta campioană a Europei, iar rugăminţile le-au fost ascultate, HCM Baia Mare a nimerit alături de echipa daneză, de campioana Belarusului, BNTU Minsk, şi de campioana Turciei, Ankara Yenimahalle.
Norocul a continuat pentru băimărence. La tragerea la sorţi a locurilor de desfăşurare a turneelor de calificare, urna a doua, din care a afăcut parte şi vicecampioana României, a picat pe prima opţiune. În aceste condiţii, HCM ar putea găzdui turneul, dacă va dori, pe 12-13 septembrie. A doua opţiune pentru găzduirea turneului de calificare o are Esbjerg, a treia e de partea turcoaicelor de la Ankara şi ultima pentru Belarus.
HCM Baia Mare a mai reuşit o dată calificarea în grupele Ligii, acum două sezoane, după ce a trecut de grupa de calificare. Găzduită la Baia Mare, HCM a trecut atunci de Viborg (Danemarca) cu 26-25, iar apoi în finală de Team Tvis Holstebro (Danemarca) cu 36-23.
Anul trecut, din postura de campioană, HCM a intrat direct în grupe şi a ajuns pînă în sferturile de finală, fiind eliminată de Dinamo Volgograd în dubla decisivă pentru ajungerea în Final Four. În acest sezon Baia Mare a renunţat la toate vedetele sale din străinătate şi se va axa în sezonul viitor pe internaţionalele române. Paula Ungureanu, Valentina Elisei Ardean, Adriana Nechita, Luciana Marin, Melinda Geiger, Timea Tătar, Aneta Pîrvuţ sînt jucătoarele
care îmbracă tricoul "naţionalei".
Grupa 1 de calificare
ETO Gyor (Ungaria)
Glassverket (Norvegia)
Dalfsen (Olanda)
Kragujevac (Serbia)
Opţiuni de găzduire, în ordine: Glassverket, Gyor, Kragujevac, Dalfsen
Grupa 2 de calificare
Team Esbjerg (Danemarca)
HCM Baia Mare
BNTU Minsk (Belarus)
Ankara Yenimahalle (Turcia)
Opţiuni de găzduire, în ordine: Baia Mare, Esbjerg, Ankara, Minsk
Programul meciurilor:
13 septembrie
Ankara Yenimahalle (TUR) vs Team Esbjerg (DEN)
BNTU BelAz Minsk (BLR) vs HCM Baia Mare (ROU)
14 septembrie
Învingătoarele din cele două dispute
{{text}}