Tenis

Declaraţii ale Simonei Halep înainte de Wimbledon: "Mi-am îmbunătăţit serviciul, asta mă ajută pe iarbă"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 27 iunie 2015

Simona va debuta luni în primul tur de la Wimbledon împotriva slovacei Jana Cepelova (22 de ani, locul 106 WTA). Halep a cîştigat singurul meci direct dintre cele două, anul trecut, în al doilea tur de la US Open, cu 6-2, 6-1.

Sportiva noastră se declară pregătită de acest turneu de Grand Şlem şi ştie motivul pentru care a fost eliminată în turul 2 de la Roland Garros.

"Nu pot spune că am avut un sezon de zgură foarte bun. Am fost dezamăgită după ce am pierdut la Open-ul francez. Probabil că am fost obosită psihic şi de aceea nu am cîştigat niciun turneu pe zgură.

După Roland Garros nu am jucat deloc tenis timp de 5 zile, ceea ce a fost foarte bine. M-am relaxat şi am scăpat de presiune.

Mi-am spus că trebuie să joc din nou de plăcere şi să muncesc cît mai mult în fiecare zi. Acum, am încredere că pot juca din nou bine", a zis Halep conform Digi. 

...despre rezultatele de anul trecut: "Ştiu că am obţinut un rezultat mare anul trecut. Trebuie să o iau meci cu meci şi să fiu foarte atentă la tot ce fac pe teren. E prea devreme să mă gîndesc că voi repeta performanţa.

Îmi place tenisul în viteză, să fiu aproape de linia de fund, pentru a lovi mingea cît mai repede. Joc stilul meu. Am încredere. Mi-am îmbunătăţit mult serviciul şi acest lucru mă va ajuta pe iarbă".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.