International   •   Campionate   •   DECES

A murit primul Balon de Aur al Estului » Josef Masopust a încetat din viață la 84 de ani

Masopust a luat de nouă ori campionatul Cehoslovaciei: opt ca jucător, cu Dukla Praga, o dată ca antrenor, cu Zbrojovka Brno

Articol de Aurelian Botezatu   —  marți, 30 iunie 2015

Masopust a marcat împotriva ”tricolorilor”, la București, în calificările pentru Euro 1960, înainte de a juca finala CM 1962, an în care a fost desemnat cel mai bun jucător al Europei.

Cehia fotbalistică e de ieri în doliu. Cel mai emblematic jucător al său din perioada 1950-1970, Josef Masopust, şi-a luat rămas bun, la 84 de ani. În 2004, Pele l-a nominalizat printre cei mai buni 125 de fotbaliști ai lumii în viață!

Îl remarcase în Chile, la CM 1962, cînd Masopust a fost adversarul Braziliei atît în faza grupelor (0-0), cît și în finala de la Santiago. El a deschis atunci scorul, dar Selecao a luat trofeul (3-1). Tot în acel an, mijlocașul lui Dukla Praga a devenit primul jucător din fostul bloc estic ales Balonul de Aur al Europei!

Masopust a jucat și împotriva "tricolorilor". În calificările pentru Euro 1960, el a înscris unul dintre golurile victoriei cehoslovacilor la București (2-0), pentru a orchestra apoi succesul din retur (3-0).


63 de selecții și 10 goluri a bifat Masopust în naționala Cehoslovaciei (1954-1966). Selecționer a fost între 1984 și 1987 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.