FC Botoşani va juca joi primul meci în Europa League, pe teren propriu, începînd cu ora 20:00, împotriva gerogienilor de la Spartak Tskhinvali. Partida va fi în direct la Digi și liveTEXT pe GSP.RO.
Oaspeții au efectuat în această seară antrenamentul oficial înaintea partidei din primul tur preliminar, georgienii fiind impresionați de micuța arenă din Botoșani. Înaintea antrenamentului, tehnicianul georgian Kakhi Kacharava, a susținut o conferință de presă, precizînd că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil.
În plus acesta spune că este o diferență mare între fotbalul romanesc și cel georgian. "Atît Botoșani, cît și Tskhinvali sînt pentru prima dată în Europa League. Echipa este nouă, cu jucători tineri, dar mulți dintre ei joacă și în echipa națioanala și au experiență. Ceilalți mai tineri joacă la loturile naționale de U19, U17.
Cred că mîine ne așteaptă un meci dificil pentru că Botoșaniul are jucători experimentați și mai în vîrstă, însa vom vedea ce se va întampla mîine. Echipele din România sînt puternice, le știu bine. Am urmărit ultimele trei partide din campionat și meciul amical cu Krasnodar și am observat că Botoșani este o echipă puternică, disciplinată și foarte bine organizată.
Fotbalul românesc este diferit față de cel georgian, este diferență de mentalitate și pregătire. Romanii sînt pregătiți sa joace pînă în ultimul minut.", a declarat Kakhi Kacharava.
{{text}}