Campionate

Dinamo Zagreb e în pericol » Antrenorul și președintele lui Mățel arestați!

Zdravko Mamici (dreapta) e președinte la Dinamo de 12 ani. Zoran e antrenor din 2013

Articol de Theodor Jumătate  —  Sunday 5th of July 2015 12:00

Frații Mamici, Zoran și Zdravko, au fost luați de poliție de la aeroport. Sînt acuzați de corupție și fraudă fiscală. Alături de ei, directorul executiv al federației croate, Damir Vrbanovici.

Alex Mățel și-a pierdut dintr-un foc și antrenorul, și președintele. Era în cantonament cu Dinamo Zagreb în Slovenia, cînd frații Mamici au fost informați de anchetă.

Zoran, 43 de ani, omul de pe bancă, și Zdravko, 55 de ani, liderul clubului, s-au întors acasă, pentru a evita o situație delicată în fața echipei, și au fost arestați de poliție de la aeroport!

Cei doi sînt acuzați de dare și luare de mită, dar și de fraudă. "Au venit să-și probeze nevinovăția", a anunțat clubul albastru. Însă presa croată susține că duetul Mamici ar fi provocat grupării din Zagreb un prejudiciu de 15,5 milioane euro. Și statului o pagubă de 1,6 milioane.

Totul împreună cu directorul executiv al federației, Damir Vrbanovici, și cu un inspector al direcției de impozite. Reținuți și ei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.