Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Duș rece pentru Chipciu » Mirel Rădoi l-a lăsat fără banderola de căpitan

Chipciu are cel mai mare salariu din lot: 360.000 de euro pe an

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu   —  duminică, 05 iulie 2015

Rădoi i-a luat banderola lui Alex în încercarea de a-l ambiționa să revină la forma din trecut.

Mirel Rădoi vrea să-l trezească pe Alex Chipciu! Noul antrenor al echipei și-a propus să-l readucă pe mijlocaș la forma din urmă cu două sezoane și încearcă să-l ambiționeze. Una dintre măsurile pe care le-a luat de cînd a venit a fost să-i dea banderola lui Fernando Varela.

Fundașul central din Insulele Capului Verde va fi căpitanul echipei după plecarea lui Tănase în China. Înainte de venirea lui Rădoi, cel de-al doilea căpitan al echipei era Alex Chipciu, dar acum acesta nu mai este nici măcar varianta de rezervă.

În situația în care Fernando Varela nu se va afla pe gazon, liderul din teren al roș-albaștrilor va fi Gabi Tamaș. Așa s-a întîmplat la ultimul amical din Austria, cu FC Qarabag. Varela a fost înlocuit la pauză cu Gabi Tamaș, iar acesta din urmă a preluat și banderola, deși pe teren se mai afla Alex Chipciu, care fusese titular. Rădoi și-a explicat decizia: "Căpitanul îl alegem noi, cei din staff și jucătorii. Băieții au înțeles toți care e situația și nu este nici o problemă".


I-a scăzut cota

Scăderea de formă pe care Chipciu o arată a fost sesizată și de cei de la site-ul transfermarkt.de. În urmă cu un an, Alex era cel mai bine cotat fotbalist al roș-albaștrilor, fiind evaluat la 4 milioane de euro. Acum, cota sa a ajuns la 3,5 milioane, iar cel mai scump fotbalist al Stelei este chiar noul căpitan, Fernando Varela, 4 milioane de euro. În urmă cu un an, stoperul era evaluat la 2,5 milioane de euro.

1.200.000 €a costat Alex Chipciu în ianuarie 2012, cînd Steaua l-a luat de la FC Brașov. În eventualitatea în care va fi vîndut, brașovenii se vor mai alege cu 1 milion de euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.