După ce a concurat în Turul Italiei, Serghei Ţvetcov a luat startul în cursa de la Sibiu şi a reuşit o premieră pentru această competiţie.
Rutierul echipei pro-continentale Androni Giocattoli, Serghei Ţvetcov, anul 2015 devine din ce în ce mai bun. A participat în Turul Italiei 2015 şi împreună cu Eduard Grosu au devenit primii reprezentanţi ai României moderne într-un Mare Tur, iar duminica trecută a făcut istorie şi în Turul Sibiului, unde a terminat pe podium în clasamentul general.
De origine din Republica Moldova şi naturalizat în România, Ţvetcov (26 ani) a încheiat Turul Sibiului 2015 pe locul 3, după Mauro Finetto (Southeast) şi Davide Rebellin (CCC Sprandi).
- Serghei, ai concurat pentru prima dată la Sibiu...
- E prima mea participare în Turul Ciclist al Sibiului, dar am mai concurat în România, în Mica Buclă din 2009.
- Cum ţi s-a părut Turul Sibiului ce tocmai ce s-a terminat?
- A fost extraordinar. Organizare foarte bună. O competiţie cu etape bune, spectaculoase. Mi-aş dori să vin şi la anul...
- Crezi că evoluţiile tale din Il Giro te-au propulsat în echipa Androni pentru Turul Ciclist al Sibiului?
- Nu, am ştiut încă de la începutul sezonului că voi ajunge la Sibiu. Echipa mea a primit invitaţia, iar cum eu am cetăţenia română, era normal să concurez aici. Mă bucură faptul că am fost numit liderul echipei pentru Turul Ciclist al Sibiului.
- Cum te-ai pregătit pentru această competiţie?
- După Il Giro m-am odihnit bine acasă, după care am reluat pregătirea. Am făcut o mulţime de căţărări.
- Cum ţi s-a părut căţărarea de pe Transfăgărăşan?
- O cunoşteam încă de cînd am fost acolo în Turul României. Ştiam cît e de grea. E o nebunie pentru că nu te poţi abţine şi să nu te uiţi în lateral, spre abisul pe lîngă care pedalezi. Mi-a plăcut, la fel de mult cum mi-a plăcut şi căţărarea de la Păltiniş.
- Te mulţumeşte locul trei obţinut la Sibiu?
- Bineînţeles că da, cred că e un rezultat foarte bun.
- Ce urmează?
- O serie de concursuri în Italia, apoi în Anglia şi Turcia.
Interviu realizat de Ovidiu Boica (Sibiu)
{{text}}