Atacantul olandez de 31 de ani va semna un contract pe trei sezoane cu Fenerbahce, pentru un salariu apropiat celui pe care-l are la United
Pe ușa din dos. Așa pleacă Van Persie de la Man. United. Potrivit Sunday Mirror, atacantul în vîrstă de 31 de ani a consimțit să semneze pe 3 ani cu Fenerbahce după ce managerul Louis van Gaal l-a umilit în fața coechipierilor.
"Van Gaal i-a impus lui Robin să se antreneze de unul singur, în timp ce el a condus ședința de pregătire a lui United pe un teren alăturat", au relatat jurnaliștii de la Sunday Mirror momentul în care internaționalul olandez s-a decis să accepte oferta turcilor.
Van Persie îl considera pe tehnicianul de 63 de ani un prieten. La "națională", cel puțin, au colaborat excelent. Van Gaal l-a promovat căpitan, iar la Mondialul 2014 au fost o adevărată echipă. Lucrurile s-au schimbat însă după revederea la Manchester.
Sezonul trecut, chinuit și de accidentări, Robin n-a mai fost "vîrful" letal de altădată. Iar Van Gaal n-a ezitat să-l critice uneori în fața echipei, pentru ca apoi să-l abandoneze. Definitiv.
27 de meciuriplus 10 goluri și două assisturi a bifat Van Persie sezonul trecut în Premier League
6.500.000 €va încasa Man. United de la Fener în schimbul atacantului olandez
8.000.000 €anual net va cîștiga Van Persie la Fenerbahce (la Manchester avea 9)
"Van Persie e transferat. Am lucrat din greu ca să-l aducem. Am primit cinci faxuri de la United și am expediat șase"
Aziz Yildirim, președinte Fenerbahce
{{text}}