Sporturi   •   Altele   •   NATAŢIE

Peştişorii aurii » În cele 5 zile de întreceri la Internaţionalele României la înot au fost doborîte 8 recorduri naţionale

Alexandru Coci s-a specializat pe stilul fluture și se antrenează din 2010 în SUA Foto: Reuters

Articol de Mirela Neag   —  luni, 13 iulie 2015

Singura federaţie naţională olimpică care nu şi-a propus nici măcar obiectiv de clasament la JO de la Rio 2016 este cea de nataţie.

Şi nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu are cu cine, după cum a declarat chiar Camelia Potec în noiembrie 2013, cînd a fost aleasă preşedintele FRN. "Cu părere de rău, nu cred că ne vom întoarce de la Rio cu performanţe, dar de la Tokyo 2020 sînt ferm convinsă. Eu pentru asta sînt aici", a spus atunci campioana olimpică de la Atena 2004, cînd şi-a prezentat programul de relansare a nataţiei româneşti. Aceasta a adăugat că ar fi o performanţă dacă la Rio vor reuşi să se califice trei sportivi.

Ieri, la bazinul "Anatolie Grințescu" de la Dinamo, s-au încheiat cele 5 zile de concurs ale Internaţionalelor României, competiţie organizată după o pauză de 34 de ani. Au participat 270 de sportivi din 9 ţări, iar România s-a ales nu numai cu medalii, ci şi cu 8 noi recorduri naţionale, dintre care două la seniori. Marius Radu a îmbunătăţit timpul probei de 50 m fluture (24,17), la fel şi

ştafeta masculină de 4x100 m liber, în componența lui Daniel Macovei, Alexandru Coci, Robert Glință și Marius Radu (3:18,69). La juniori de 15 şi 16 ani s-au remarcat George Rațiu la 50 m fluture şi Daniel Martin, în probele 50 şi 100 m spate, 100 şi 200 metri fluture.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.