Mureşenii au prezentat aseară pe propriul stadion primul trofeu din istoria echipei, în uralele celor 4.000 de spectatori
"Tati, vor mai fi artificii?", a întrebat un puşti la vreo 10 ani, aşezîndu-şi ochelarii pe nas. "Nu, dar o să vedem Cupa, puiule", a sosit replica părintelui. De fapt, Supercupa, primul trofeu din istoria fotbalistică a mureşenilor. Spectatorii nu s-au înghesuit la prima apariţie a sezonului.
Patru mii de oameni au rămas fideli după cea mai mare oportunitate ratată în fotbal de ASA, pierderea în ultimele minute a campionatului trecut în favoarea Stelei. Supercupa cîştigată în detrimentul aceleiaşi echipe a mai îndulcit amarul, de aceea jucătorii ardelenilor au fost strigaţi cu apelativul "Campionii, campionii" în minutele premergătoare startului, dar şi-n timpul meciului cu Dinamo.
Căpitanul Gabi Mureşan a prezentat trofeul suporterilor, a fost şi un speech acoperit sonor de aplauzele mulţimii şi a început un nou sezon pentru Tîrgu Mureş. Chiar dacă au DNA-ul pe cap, iar mai mulţi jucători ar putea părăsi corabia, ardelenii, din tribune şi din teren, susţin că trag la titlu.
3 victoriiconsecutive în toate competiţiile are ASA cu Steaua, toate cu acelaşi scor, 1-0
{{text}}