Fotbal   •   Liga 2   •   OŢELUL

INTERVIU A fost unul dintre eroii Oţelului, însă o accidentare gravă i-a îngreunat ascensiunea! Dragoş Plopeanu are planuri mari: "În septembrie sînt apt"

Articol de Vlad Nedelea   —  luni, 13 iulie 2015

Dragoş Plopeanu (26 de ani) a fost unul dintre cei mai buni portari ai Oţelului în 2014, însă o accidentare gravă la ligamentele încrucişate i-a stopat ascensiunea.

Vlăsie se accidentase, Abraham era suspendat, iar singura variantă pentru postul de portar pe care Oţelul o avea la meciul cu Braşov era Dragoş Plopeanu (25 de ani pe atunci).

A profitat din plin şi a făcut un meci de excepţie, la fel s-a întîmplat şi cu FC Botoşani, dar şi la Iaşi. A fost senzaţional. Dintr-un jucător uitat pe bancă devenise idol la Oţelul, iar acum încă mai este în inimile suporterilor gălăţeni.

Trage din greu la recuperare însă e încrezător că în septembrie va reveni.


- Salut, Dragoş! Cum te simţi?

- Este mai bine! Am început recuperarea de două luni. Totul decurge normal. Sînt convins că în septembrie voi reveni. Accidentarea a fost una grea, însă încă sînt tînăr şi am toate şansele să ajung din nou la un nivel înalt.

- Totul a venit după o perioadă bună a ta, ai fi ajuns mult mai sus dacă nu exista această accidentare?

- Cine ştie? Poate, dar asta a fost. Nu ai cum să prevezi aşa ceva. Am trăit momente foarte frumoase la Oţelul, chiar vreau să-i mulţumesc domnului Ovidiu Burcă pentru că m-a ajutat foarte mult şi după ce m-am accidentat. Echipa va rămîne mereu în sufletul meu.

- Ai avut acea serie de 4 meciuri în care ai fost remarcatul echipei, exceptînd un meci.

- Am profitat de acele absenţe de la lot şi am dat totul. Ştiam că e şansa mea. Probabil a contat mult şi faptul că am venit încărcat pozitiv de pe bancă, eram foarte bucuros. Într-adevăr am prins nişte meciuri bune, iar la acel meci cu Botoşani în care am fost scos vinovat, nu a fost chiar aşa. Am fost mascat de cîţiva colegi, dar comentatorul de atunci de la LookTV m-a găsit pe mine vinovat. Dacă ei vor să fim profesionişti, păi atunci să fie şi ei. Nu mai contează acum, nu sînt supărat pe nimeni.

- Situaţia de la Oţelul foarte grea, dar dacă vor strînge rîndurile şi vor înscrie echipa în campionat, ai reveni la Galaţi?

- Sigur! Am mai fost în discuţii cu mai multe echipe, însă toţi vor jucători apţi. Dar dacă cei de la Galaţi îmi vor cere ajutorul, voi veni cu cea mai mare plăcere. M-au ajutat mult cît am fost accidentat. Am văzut că nu au nimic, nici sediu, mai sînt doar vreo 5-6 jucători, ori cu tineri e greu să ataci promovarea. Cu toate astea, eu aş veni să dau o mînă de ajutor, însă pun condiţia ca domnul Burcă să fie acolo. El merită toate aprecierile. 


- În timpul liber antrenezi copii. Ce te atrage la această meserie?

- Îmi place foarte mult să fac asta. Acum că am mai mult timp liber am şi mai mulţi copii la antrenamente. Fac tot ce pot pentru ei, şi eu la rîndul meu am fost instruit. Ei sînt viitorul ţării noastre în fotbal. Chiar şi după retragerea din activitate voi vrea să antrenez. Mă atrage mult. Sper să fiu sănătos şi să reuşesc tot ce îmi propun. 

CV Dragoş Plopeanu:

Data naşterii: 09.11.1988 (Bucureşti)

Data debut: 11.08.2014, FC Braşov - Oţelul Galaţi 1-1

6 meciuri în Liga 1 (2014/15)

- produs la juniorii lui Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.