International   •   Liga Campionilor   •   TRENCIN - STEAUA 0-2

Mirel Rădoi a făcut ordine la vestiare: "Ne-a fost teamă și nu înțeleg de ce" » Discursul tranșant al tehnicianului, dezvăluit chiar de el

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 14 iulie 2015

Mirel Rădoi s-a declarat dezamăgit de prima repriză a meciului cîștigat cu Trencin, în deplasare, scor 2-0, însă l-a lăudat pe noul-venit Gregory Tade.

"În prima repriză n-am jucat ceea ce ne-am propus. Ne-a fost teamă și nu înțeleg de ce. Noi avem mai multă experiență decît Trencin. Am încercat să ținem mai mult de minge, dar o dată cu intrarea celor din repriza a doua,  jocul a prins consistență. Am introdus fotbaliști care pot scoate om din joc", a spus Rădoi la televiziunea sportro.

"mAI BINE PIERD CU 2-1 DECÎT SĂ FAC 0-0"

"La pauză le-am spus jucătorilor că prefer să pierd cu 2-1 decît să fac 0-0. Sper ca la meciul retur să nu fie probleme. O să ne fie mai greu pentru că vom simți lipsa suporterilor, dar sper ca pe parcursul campionatului să vină mai mulți oameni la stadion", a adăugat Rădoi.


"Tade și-a arătat valoarea"

"Tade a făcut un joc foarte bun. Cred că și-a arătat valoarea, asta dacă se mai îndoia cineva de el. Nu aș vrea să nominalizez pe cineva nici la dezamăgiri, nici la laude. În repriza secundă ne-am schimbat fața, dar mai avem de lucru", a mai spus Rădoi.

...despre noi transferuri: "Gigi e mereu aproape de echipă. Cît timp e aproape de noi nu vor fi probleme. Am avut mare încredere în jucătorii mei. Vom vedea dacă vor mai veni jucători dacă nu vom continua cu ce avem".

...despre ritmul partidei: "La ritmul care a fost nu cred că rezistam mai mult de 10 minute pe teren și cred că luam și cartonaș roșu".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.