Ea a învins-o în turneul de la Bucureşti pe Sorana Cîrstea cu 5-7, 6-2, 6-2, luîndu-şi revanşa pentru înfrîngerea de săptămîna trecută, de la Contrexville.
Centralul de la Arenele BNR a fost ieri trei pătrimi plin. Sub un soare un pic mai blînd, Sorana şi Andreea au intrat pe zgură într-un cor de aplauze. Apoi, publicul s-a împărţit în două, strigînd pentru amîndouă, uneori scapînd şi un "Hai, România!".
Andreea a fost cea care a pus picioarele mai adînc în zgură, confiscînd repede serviciul Soranei. Un serviciu la care Cîrstea mai lucrează, uneori nu-şi găseşte ritmul. Din cauza problemelor la umăr a fost nevoită să-şi schimbe complet mişcarea şi deocamdată nu este un atu pe care se poate baza. Însă sclipiri din jocul său trecut s-au revelat în partida care a durat 141 de minute.
Tocmai de aceea a revenit în meci şi a reuşit să se impună în primul set. Cu o atitudine diferită din cea dinainte, Sorana pare că va avea răbdare să urce din nou în ierarhia WTA. "Am luat ca pe o lecţie tot ce mi s-a întîmplat. Încerc să mă bucur de tenis. Sînt mai calmă, mai concentrată", a spus ea, în ciuda înfrîngerii.
Pentru că Andreea Mitu, după o discuţie cu Adrian Marcu la finele setului inugural, a reuşit să fie mai incisivă, să deschidă mai mult unghiurile, în timp ce greşelile Soranei s-au înmulţit. Într-un mod emfatic, Andreea a luat partea a doua cu 6-2.
Mai consistentă
Partea a treia a început cu două break-uri şi părea că echilibrul se restabilise. Însă încrederea e mai mult de partea Andreei, cea care se află la multe premiere în carieră, în timp ce Sorana încă încearcă să reconstruiască un castel care s-a măcinat în timpul în care durerile erau atît de mari încît au făcut-o să se gîndească la retragere. Andreea a fost mai consistentă şi chiar dacă a irosit două mingi de meci, a încheiat partida cu 5-7, 6-2, 6-4.
"A fost un meci total diferit de cel de săptămîna trecută, din Franţa, atunci parcă nu am tras suficient de mult de mine, în timp ce Sorana şi-a făcut treaba, acum însă am luptat, am schimbat multe în joc şi în tactică. Singurul lucuru bun este că una dintre noi merge mai departe, altfel aş fi preferat să înving o jucătoare din altă ţară în acest meci".
Mitu e pentru prima oară în sferturile de finală ale unui turneu WTA. Acolo unde o întîlneşte azi, de la ora 15:00, pe învingătoarea dintre Monica Niculescu şi Teliana Pereira, meci care s-a încheiat după terminarea ediției.
Program "sferturi"
ora 15:00: Andreea Mitu-Monica Niculescu sau Teliana Perreira
nu înainte de 16:30: Sara Errani-Alexandra Dulgheru sau Anna Tatishvili
{{text}}