International   •   Europa League   •   INVERNESS - ASTRA 0-1

Budescu, eurogol în Scoția: ”Să fim atenți și-n retur” » Ce se anunță la Giurgiu

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 17 iulie 2015

Astra a luat joi seară o opțiune serioasă pentru calificarea în turul III preliminar al Europa League, după victoria din Scoția, 1-0 cu Inverness.

Eurogolul lui Constantin Budescu (24), execuția deosebită din lovitură liberă, a adus succesul împotriva echipei la care a evoluat în trecut Marius Niculae. Astra a continuat tradiția meciurilor bune pe teren advers după, în sezonul anterior, Domzale, Trecin, Nicosia și Liberec, dar și experiența continentală superioară, Inverness fiind, în premieră, în cupele europene.

Budescu a apelat la "specialitatea casei" - lovitură liberă de la 22 de metri, ușor lateral stînga -, dar Astra a mai avut și-o bară prin De Amorim. Gazdele au ajuns rar în careul lui Silviu Lung junior. Cu toate că s-a jucat pe o temperatură prietenoasă scoțienilor, 12 grade Celsius, vînt puternic. S-au mai afirmat Teixeira și Queiros. În ceea ce-i privește pe scoțieni, aceștia au anunțat că joia viitoare vor fi în număr de 300 la Giurgiu. Inverness are 50 de șoferi de taxi, iar 8 dintre aceștia sînt români.

"Nu trebuie să considerăm că ne-am calificat deja în turul viitor, trebuie să muncim la fel de mult pentru meciul retur", a comentat Budescu.


2 meciuriau bifat cei de la Astra, sezonul trecut, cu o echipă din Scoția, în grupele Europa League: 1-2 cu Celtic la Glasgow, 1-1 la retur

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.