Marius Copil l-a învins pe Norbert Gombos într-o partidă de aproape patru ore, iar Adrian Ungur s-a înclinat în faţa lui Martin Klizan. Azi intră în teren Horia Tecău şi Florin Mergea
Întîlnirea de Cupa Davis dintre România şi Slovacia e într-un echilibru total. 1-1 după prima zi, una în care numerele unu din fiecare echipă şi-au cîştigat duelul.
Marius Copil a avut parte de o luptă încinsă cu Norbert Gombos la baza Idu din Mamaia. Cei doi au jucat trei ore şi 49 de minute pe o căldură infernală. O confruntare strînsă în care diferenţa s-a făcut la cîteva mingi și pe care românul a cîștigat-o cu 7-6(5), 6-7(6), 6-4, 7-6(10). "A fost o partidă lungă şi grea. Am avut un moment delicat la începutul setului patru, cînd reuşisem break-ul, dar nu-mi regăseam energia. Cu ajutorul publicului, cu sfaturile lui Andrei și încurajările echipei mi-am revenit și am reușit să închid meciul. N-a fost ușor, dar victoriile obținute greu sînt cele mai frumoase", a spus Copil, care a revenit în tie-break de la 2-5. Adversarul său a simțit căldura publicului constănțean. "L-au ajutat mult pe Marius spectatorii, mai ales în setul al patrulea, cînd el era un pic jos", a spus Gombos.
10-2 în Davis Cup
Pentru arădean este prima întîlnire de Cupa Davis cînd este numărul unu în echipă. "Pentru mine este o victorie mare, am zece succese și două înfrîngeri în această competiție. Sper să pot juca pe viitor la fel de bine și la turnee", a completat Marius. El s-a arătat încrezător pentru zilele care urmează. "Eu cred în echipa noastră. De ce ar fi ei favoriți? Avem șanse bune".
În meciul al doilea, Adrian Ungur nu i-a putut face față lui Martin Klizan, numărul 38 mondial. Românul a adunat doar șase game-uri în cele 93 de minute de joc. A fost 6-4, 6-2, 6-0. Azi e rîndul lui Horia Tecău și Florin Mergea să intre pe teren și să ducă România în avantaj, cîștigătorul și semifinalistul de la Wimbledon pornind clar cu prima șansă în fața cuplului Igor Zelenay/Andrej Martin.
România-Slovacia 1-1
- Marius Copil-Norbert Gombos 7-6(5), 6-7(6), 6-4, 7-6(10)
- Adrian Ungur-Martin Klizan 4-6, 2-6, 0-6
Azi, ora 15:00, TVR 1
- Horia Tecău/ Florin Mergea- Igor Zelenay/Andrej Martin
Duminică, ora 15:00, TVR 1
- Marius Copil-Martin Klizan
- Adrian Ungur-Norbert Gombos
{{text}}