Sporturi   •   Box   •   JOCURILE OLIMPICE

La o victorie de Rio » Supergreul Mihai Nistor va boxa la Marrakesh pentru un loc la Jocurile Olimpice

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 23 iulie 2015

Băcăuanul Mihai Nistor se sperie doar de faptul că va întîlni un reprezentant al gazdelor

Nistor, supergreul român care boxează în APB, divizia profesionistă lansată de forul amator, AIBA, se află în fața unui rezultat extraordinar. Pugilistul băcăuan, pregătit de Relu Auraș, va boxa mîine, într-o gală la Marrakesh (Maroc) cu calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro pe masă.

După ce, în luna iunie, Nistor a trecut la puncte de rusul Magomed Omarov, dînd peste cap toate pronosticurile, românul ar fi trebuit să-l întîlnească în finală pe Magomedrasul Medjidov din Azerbaidjan, dublul campion mondial la amatori în 2011 și 2013. Numai că azerul s-a accidentat și nu a mai putut lupta. Surprinzător, Nistor nu a fost declarat învingător, conducerea APB hotărînd să lupte cu învinsul lui Medjidov, marocanul Mahommed Arjaoui (28 de ani). "Nu ne e teamă de boxer, ci de oamenii din jurul său. Va boxa acasă și știe toată lumea că în box acest lucru e un mare avantaj", a declarat antrenorul Relu Auraș.

Calificat la Beijing


Relu Auraș îl cunoaște foarte bine pe Arjaoui, cel căruia i-a stat în colț la Jocurile Olimpice de la Beijing, acolo unde marocanul a fost învins de un american, înainte de a ajunge la medalii.

Mihai Nistor (25 de ani) a avut evoluții excelente în APB. În primul sezon, el a obținut trei victorii și o singură înfrîngere, iar în acest an are un succes în fața lui Omarov.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.