Liga 1

FOTO+VIDEO Ce știu să facă cele trei vedete ale lui Trencin dorite de Gigi Becali la Steaua

+6 Foto
Wesley

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 27 July 2015

Steaua s-a convins pe propria piele de valoarea lui Trencin și totodată de talentul unor jucători ai formației din Slovacia. Astăzi, Gigi Becali a anunțat că vrea să transfere trei fotbaliști de la echipa slovacă: Wesley, Bero și Jairo.

La meciul retur din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, de pe Arena Națională, Wesley și Bero, doi fotbaliști doriți de Gigi Becali la Steaua, au făcut spectacol împotriva campioanei României.

Mai jos este rezumatul meciului cîștigat de Trencin cu 3-2, în deplasare, după golurile lui Wesley, Bero și din nou Wesley.

Wesley (atacant, 18 ani) a semnat cu Trencin la sfîrșitul lui martie, după un trial de o lună la campioana Slovaciei. Semnase doar pînă în această vară, însă evoluțiile bune de la echipa a doua i-au convins pe foștii adversari ai Stelei să îi prelungească înțelegerea. A mai petrecut șase luni și la juniorii lui Atletico Madrid și a fost crescut de Itabuna din Brazilia.

4 meciuri și două goluri
are Wesley la echipa mare a lui Trencin

Bero (mijlocaș, 19 ani) este unul dintre puștii promițători ai fotbalului slovac. A evoluat pînă în momentul de fața la toate grupele naționalei și este în așteptarea primei sale convocări la echipa. Produs al lui Trencin, mijlocașul a debutat pentru campioana Slovaciei în 2013 și a strîns 54 de meciuri în toate competițiile, marcînd de zece ori.

Jairo (atacant, 23 ani) a fost crescut de Botafogo în Brazilia, iar din 2010 a evoluat pentru Madureira. A semnat cu Trencin în iarna lui 2014, iar de atunci a strîns 14 goluri în 47 de meciuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.