Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Florentin Petre e convins că fiul său va obține performanțe superioare: ”O să mă depășească”

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 29 iulie 2015

Florentin Petre l-a lăudat pe Patrick: ”M-au impresionat luciditatea și liniștea de a nu se pierde într-un moment de maximă intensitate”

Patrick Petre a apărut iar în centrul atenției după reușita din meciul cu Viitorul lui Hagi, cînd, după golul său, șut inteligent pe lîngă portar, a adus un punct pentru Dinamo, 1-1. Puștiul de 18 ani ar fi putut fi eroul întîlnirii, în ultimul minut, cînd a rămas singur cu Buzbuchi, după o fază personală, dar nu l-a mai păcălit pe adversar. Tatăl său, fostul internațional Florentin Petre, în prezent antrenor la Dinamo II, a savurat a doua reușită a fiului din Liga 1.

A mărturisit ieri pentru Gazetă: "Patrick a avut atitudine, mi-a plăcut cum a intrat în meci și, cel mai mult, am apreciat luciditatea și liniștea pe care le-a avut la gol, faptul că nu s-a pierdut cu firea, deși este încă fraged și nu are experiență. La faza din final, o groapă de nisip l-a pus în încurcătură, de aceea șutul n-a avut tăria pe care copilul voia s-o imprime balonului. În fine, acum să nu-l ridicăm în slăvi! Mai are mult de învățat, dar eu vreau să mă depășească și cred că o poate face.

Cea mai mare realizare a unui părinte e să-și vadă copiii că-i calcă pe urme și fac și mai multe lucruri bune decît el. Eu zic că Patrick e pregătit să facă partide remarcabile, pînă la urmă de aceea și-a sacrificat copilăria".


6 goluriîn 59 de selecții la prima reprezentativă are Florentin Petre în perioada 1998-2009

 

43 de goluriîn 259 de partide are Petre senior pentru "cîini" între anii 1994-2006

"La golul marcat de Patrick, cu siguranță mi-am speriat vecinii la cum am urlat. Fiul cel mic a sărit și el, cîinii urlau prin curte, era ceva de nedescris"

Florentin Petre, antrenor Dinamo II


Ajutor pentru un fan

Dinamoviștii au decis să doneze jumătate din suma ce va fi încasată din bilete la meciul de luni, cu ACS Poli, unui alpinist din Iași, Ludovic Vieru, un suporter înfocat al "cîinilor". Tînărul a fluturat steagul Peluzei Cătălin Hîldan pe cel mai înalt vîrf din Africa, Uhuru Peak, pe muntele Kilimanjaro. Dar o căpușă i-a dat viața peste cap. Diagnosticat cu borelioză, Vieru este în stare gravă, la o clinică din Germania, și luptă acum pentru viața sa.

Vine și vremea lui Tîrcoveanu

Dacă în prima etapă a debutat în L1 tînărul de 16 ani, Robert Moldoveanu, iar la Ovidiu, cu Viitorul, Patrick Petre a adus un punct prin golul marcat de el, cu proxima ocazie, în meciul cu ACS Poli, de luni, va juca și Andrei Tîrcoveanu (18 ani). Acesta e un alt produs al grupării din Ștefan cel Mare. Mijlocaș central, puștiul de 1,72 metri mai are o singură prezență în "A".

"Alexe nu e o pierdere, Gnohere e tare de tot"

Directorul general Dinu Gheorghe a precizat la DigiSport: "Alexe nu e o pierdere pentru Dinamo, la acest moment. Cel care a venit, Gnohere, este un jucător supraponderal, dar la faza golului cu Viitorul are o contribuție importantă. Duelurile aeriene le-a cîștigat toate. Va fi altceva cînd vor trece două săptămîni și va ajunge la o formă fizică bună. Gnohere a fost lăudat și de Andrei Marc: "Eu îl văd drept un atacant excelent, degeaba s-a scris că are kilograme în plus, eu zic că așa e fizicul lui. E foarte puternic, are detentă bună, ne-a ajutat foarte mult și dacă nu era el nu aveam așa multe ocazii cu Viitorul".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.