ASA Tg. Mureș are toate motivele s-o elimine pe St. Etienne: ar face rost de bani pentru salarii și ar putea atrage noi investitori alături de echipă
ASA Tg. Mureș se află într-o situație financiară delicată din cauza conturilor clubului, care au rămas blocate. Cu toate acestea, dacă echipa adună bani din alte părți, aceste fonduri pot fi folosite fără nici o problemă. Astfel, în cazul în care Miriuță va reuși surpriza și va izbuti să îi elimine pe francezii de la Saint-Etienne, în contul clubului vor intra aproximativ 300.000 de euro, bani care ar putea să acopere, pentru 3 luni, salariile întregului lot. În plus, între ASA și grupele Europa League ar mai fi doar un meci în dublă manșă, iar în cazul accederii în această fază a competiției, echipa și-ar putea asigura alte 5 milioane de euro, bani ce i-ar ajuta pe mureşeni să termine campionatul fără probleme din punct de vedere financiar.
Mai mult, în cazul în care vor reuși să treacă de Saint Etienne, conducerea clubului ar putea avea acces mult mai ușor la eventuale sponsorizări, o astfel de performanță atrăgînd după ea o mai mare disponibilitate din partea investitorilor.
"O să apelăm la toate societățile din Tg. Mureș. Cine este dispus să ne ajute o poate face. Putem folosi toți banii pe care îi atragem, pentru că sechestrul se referă doar la suma care este deja blocată din cont. Un rezultat bun cu Saint-Etienne sperăm să atragă și mai mult lumea de partea noastră"
Bogdan Mara, preşedinte ASA
{{text}}