Liga Campionilor

FOTO Nimic cîştigat, nimic pierdut! Totul în infernul de la Belgrad! Steaua s-a jucat cu focul aseară, 1-1 cu Partizan, însă Varela a salvat-o de la înfrîngere

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday 30th of July 2015 12:00

Campioana României a jucat slab, s-a mulţumit să tragă de 0-0, a început să evolueze ofensiv doar după ce a încasat gol, a marcat chinuit, dar şi aşa o aşteaptă un retur incendiar

Nu sînt spectatori. Nu se cîntă nici imnul Champions League, dar aerul se respiră greu pe Arena Naţională. În primul rînd fiindcă e exagerat de cald, 32 de grade. În al doilea rînd, pentru că miza meciului e o sumă cu 7 zerouri, iar pentru o echipă din Est, exceptînd Rusia şi Ucraina, acest lucru se traduce prin boom financiar.

Papp, iarăşi gafeur

Începe meciul. Papp încă nu s-a trezit din somnul care l-a cuprins de la dubla cu Trencin. Gafează, dar noroc că Oumarou nu ştie să centreze şi se comportă fix ca un jucător care rămăsese şomer acum două luni după despărţirea de fotbalul belgian. Se joacă ciudat. Toate situaţiile de gol apar pe contraatac. Popa şi Hamroun nu ajung la două centrări (12, 15), după care Cojocaru are două parade la două semiocazii ale sîrbilor (24, 25).

Să rîdem cu Bojinov

Între timp se întîmplase ceva ce i-a arătat lui Panduru că s-a înşelat cînd a zis că "toţi graşii din lume vin să joace în Liga 1". Nu, nu e adevărat, mai e unul, chiar cu CV bun care s-a dus la Partizan. Pe numele lui Valeri Bojinov, iar din cauza surplusului de kilograme a cedat încă din minutul 19. Veste proastă pentru Steaua, intră Saponijici, care sigur poate să alerge :)).

Nivelul primei reprize de Europa League

Steaua e fragilă. Sau cel puţin aşa pare. Aşteaptă atacurile sîrbilor şi încearcă joc de contraatac. Sîrbii n-au nici ei calitate, nu prea pare meci de preliminarii Champions League, mai degrabă nivelul e de Europa League. Chipciu ia numai decizii proaste, Adi Popa nu nimereşte centrările o repriză întreagă. Şi gîndiţi-vă că cei doi cîştigă împreună într-un an, cu tot cu taxe, spre un milion de euro!!! Să te tot faci fotbalist în România, dar românii nu mai au loc la Steaua.

1-2a fost raportul situaţiilor de gol, Steaua - Partizan, în primele 45 de minute aseară

Ocazii Adi Popa şi Hamroun

Partea a doua începe electrizant. Cînd nu e pus să dea centrări, Adi Popa e chiar util, îl întoarce ca pe o clătită pe Petrovici, dar şutul cu stîngul nu prinde vinclul (47). Oricum, e cea mai mare ocazie a Stelei. Şi peste 4 minute vine alta. Nu din construcţie, ci dintr-un şut al lui Hamroun de la 30 de metri, scos de sub transversală de Zivkovici.

Chipciu, spectator la gol

Meciul se stinge şi ambele echipe par să nu rişte nimic. Pînă în minutul 63, cînd Zivkovici şi Vulicevici îl prind 2 contra 1 pe Toşca, Chipciu e contemplativ şi, din cauza lui, Vulicevici îşi poate aşeza liniştit şutul pentru primul gol. Din înaltul tribunei a existat senzaţia că un portar de clasă ar fi putut scoate mingea.

4-4-2 a fost soluţia salvatoare

Rădoi reacţionează şi schimbă sistemul, în 4-4-2, cu Tudorie şi Tade în faţă, cu Chipciu mijlocaş dreapta şi cu Hamroun în partea opusă. Sîrbii se ghemuiesc în propriul careu. Steaua e furioasă şi pune presiune, dar nu-şi creează ocazii mari. Şi totuşi, marchează. O face din fază fixă. Centrează Hamroun, portarul Zivkovici se lasă pe genunchi, decizie inexplicabilă, iar Varela înscrie cel mai uşor gol din carieră.

Prelungirile au fost nebune

E 1-1 şi Steaua prinde culoare în obraji. Joacă tot în jumătatea lui Partizan, o echipă ce pare să nu mai aibă suflu. Ba nu, în minutul 90, norocul şi doar norocul o ocroteşte pe Steaua! Brasanac e singur cu Cojocaru, dar nu găseşte cadrul porţii. Finalul e chiar nebun! La faza următoare, Hamroun are golul victoriei în gheata stîngă, însă trage în portar. Ar fi fost fantastic pentru Steaua să cîştige, dar n-ar fi fost meritat.

Exemplul din 2013

Egal cu goluri, sîrbii devin favoriţi, însă nimic nu e jucat. Aduceţi-vă aminte de august 2013. Steaua - Legia s-a terminat tot 1-1 şi urma tot un infern pentru Steaua, la Varşovia. Şi a ieşit cu happy-end. Acum se va merge ceva mai la sud, unde Belgrad devine oraşul visurilor tuturor steliştilor.

4-2a fost raportul situaţiilor de gol, Steaua - Partizan, în repriza a doua aseară

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.