Liga 1

VIDEO Gorjenii i-au învățat fotbal pe moldoveni » Pandurii a învins CSMS Iași, scor 3-0

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 01 August 2015

Pandurii Tîrgu Jiu a învins pe teren propriu CSMS Iași la scor de neprezentare, după "dubla" lui Mihai Roman și Ioan Hora.

Vezi meciul în format liveTEXT

PANDURII - CSMS IAȘI 3-0
Au marcat:
Roman 20', 37' p., Hora 55'

Vezi VIDEO cu golurile partidei

Gorjenii au deschis scorul la prima acțiune mai periculoasă în minutul 21. Ungurușan a centrat de pe partea dreaptă, iar mingea a fost transformată în gol de Roman.

Același fotbalist a realizat "dubla" un sfert de oră mai tîrziu. Roman a executat un penalty obținut de Momcilovici după un duel cu Voicu. Atacantul nu l-a învins pe Grahovac de la punctul cu var, însă mingea respinsă de portar a ajuns tot la executantul loviturii de pedeapsă și a împins balonul în poartă.

Scorul final a fost stabilit de Ioan Hora, în minutul 56, care a șutat din interiorul careului la colțul scurt și l-a învins pe goalkeeperul moldovenilor.

Pandurii a urcat pe locul doi, cu 7 puncte la egalitate cu liderul ASA care are un meci în minus, iar ieșenii au coborît pe poziția a treia cu același număr de puncte.

Echipele de start: 

Pandurii: Mingote - Ungurușan, V. Fernandes, Șandru, Momcilovici - Mrzljak, Anton - Răduț, Nistor, Hora (Nicoară 78') - Roman
Rezerve: Stanca, Abdelaziz, Grecu, Filipetto, Ciucur, Munteanu

CSMS: Grahovac - I. Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Țigănașu - Mitici, V. Gheorghe (Crețu 59') - Viveiros (Ganea 79'), Grigorie (Piccioni 46'), Bole - Golubovici
Rezerve: Grecu, Bosoi, Ciucă, Enescu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.