International   •   Europa League   •   ST. ETIENNE - ASA Tg. MUREŞ, AZI, 21:00, GSP.RO și SPORTRO

După 0-3 în tur cu St. Etienne, mureșenii se gîndesc să spele rușinea pe ”Geoffroy-Guichard”: ”Pentru onoarea noastră”

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 06 august 2015

Mureșenii mai speră în minuni, diseară, pe "Geoffroy-Guichard", deși rezultatul de joia trecută, 0-3 cu St. Etienne, nu le dă prea multe speranțe ardelenilor. Dar antrenorul Vasile Miriuță și jucătorii săi au găsit o motivație pentru confruntarea din Franța.

"Vrem să jucăm pentru onoarea noastră, a clubului, a orașului. Întîlnim un adversar cu nume, cu tradiție, dar trebuie să ieșim cu fruntea sus, dacă așa va fi să fie, din competiția europeană. Nu știu cînd ne vom mai întîlni cu posibilitatea de a juca în Europa, așa că trebuie să arătăm un fotbal de calitate. Dacă mai credem în minuni? În fotbal, e posibil orice, iar omul cît trăiește speră", a comentat tehnicianul.

Mijlocașul Nicolas Gorobsov a precizat: "Știm unde am greșit în primul meci și vrem să nu mai repetăm ceea ce a fost atunci. Poate dacă vom marca primii, vom avea o altă stare de spirit în partidă. Oricum, dorim să ne arătăm valoarea".

"În meciul tur, am întîlnit o echipă care ne-a arătat și ne-a demonstrat cum trebuie să joci în Europa League. Reflectă și diferența între cele două campionate. Putem arăta mai mult în Franța"

Vasile Miriuță, antrenor ASA

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.