Liga 1

Meciul dintre Voluntari şi Botoşani putea fi marcat de o tragedie

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 07 August 2015

În minutul 3 al partidei din etapa a cincea dintre FC Voluntari şi FC Botoşani un duel ce părea simplu se putea transforma într-o tragedie.

Dan Roman, 29 de ani, atacantul moldovenilor, a sărit la cap cu un adversar, însă a aterizat prost şi s-a lovit puternic cu capul de gazonul de pe "Ştefan cel Mare".

Fotbalistul Botoşaniului s-a chinuit aproximativ un minut să se ridice de la pămînt şi din fericire a putut continua partida. Astfel de căzături sînt foarte periculoase pentru coloană.

Accidentare groaznică în 2013

Roman a suferit o accidentare extrem de urîtă în urmă cu doi ani, mai exact pe 19 decembrie 2013, la un meci între FC Botoşani şi Gaz Metan.

Acea zi începuse bine pentru fotbalist. Deschisese scorul în minutul 5, partida avea să se încheie 2-2 între moldoveni și ardeleni, dar spre finalul primei reprize, în minutul 38, cariera i-a fost pusă în pericol. Dan Roman a suferit una dintre cele mai îngrozitoare accidentări din Liga 1, Ciprian Dinu avînd o intrare criminală. Atacantul s-a ales cu dublă fractură, de tibie şi peroneu, și a fost obligat să stea 9 luni departe de gazon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.