Liga 1

UPDATE Rednic a anunțat două transferuri imediat după derby-ul cu Steaua » Mijlocașul de creație poate debuta joi, cu Voluntari

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 10 August 2015

La finalul partidei cu Steaua, scor 0-0, Mircea Rednic a evidenţiat problemele pe care le are Dinamo.

15:20

UPDATE: Mijlocaşul Antun Palici a efectuat vizita medicală şi urmează să semneze contractul cu Dinamo. În plus, sînt şanse ca acesta să joace joi, în meciul cu FC Voluntari.

"Eu l-am vrut şi în iarnă, dar erau nişte probleme financiare la Petrolul. El a vorbit cu Vojnovici, cu care a fost coleg, şi acesta l-a convins să vină.

Din punctul meu de vedere poate debuta cu Voluntari, pentru că s-a pregătit cu echipa din Slovenia", a spus Rednic pentru DigiSport.

Ştirea iniţială:

"Am suferit mult la mijlocul terenului, unde nu am avut soluţii. Schimbările nu au adus nici un plus. Gnohere s-a zbătut, a alergat mult, dar se vede că are kilograme în plus şi că trebuie să slăbească", a spus Mircea Rednic.

Tehnicianul "cîinilor" a anunţat că atacantul Marcel Essombe, fost jucător în Ligue 2,  a ajuns la un acord cu Dinamo şi că în cel mai scurt timp Antun Palici va semna cu formaţia alb-roşie.

Palici este un mijlocaş central de 27 de ani. Croatul, cotat la 300.000 de euro, a jucat ultima dată la NK Krka, în Slovenia. De-a lungul carierei a mai evoluat AEK Larnaca și Bangkok United, formaţie din Thailanda, şi Dinamo Zagreb.

"Sper ca odată cu cei doi jucători care au venit ieri şi azi să jucăm mai bine. În afară de Essombe mai aducem un jucător. E vorba de un mijlocaş, Palici. El a venit şi luni va face vizita medicală şi va semna cu noi", a spus Rednic după meciul cu Steaua.

"Jucătorul care va veni va fi un mijlocaş de creaţie" Mircea Rednic, înainte de meciul cu Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.