Victor Valdes e genul de fotbalist căruia nu-i place să fie în centrul atenției. Vorbește rar cu presa, dar cînd o face are mereu ceva interesant de zis. Nu se ferește să spună ce crede, iar cel mai recent interviu acordat nu face excepție.
Declarațiile au fost făcute înainte să intre în conflict cu tehnicianul Louis van Gaal. Valdes se află încă sub contract cu Manchester United, dar are zilele numărate la clubul englez.
Iată cele mai interesante declarații date de Victor Valdes
La ce zi din viața ta ai vrea să poți să te întorci?
"Ziua în care m-am născut, cred, pentru că aș vrea să schimb atîtea lucruri din cîte s-au întîmplat. Nu există mod mai bun de a începe de la zero. Bineînțeles, am trăit momente memorabile, cum ar fi nașterea copiilor mei sau trofeele cîștigate în fotbal. Dar, repet, aș vrea să pot să mă nasc din nou și să iau alte decizii.
Aș schimba multe. Viața e un șir de drumuri la răscruce și tu trebuie să decizi pe unde mergi, iar de aici reiese destinul tău, care oricum e deja scris. Unicul mod de a îndrepta tot ce ai făcut greșit e să te naști din nou"
Ai decide să mai fii portar dacă te-ai întoarce în timp?
"Nu, nu aș mai fi portar. Asta e unul dintre lucrurile pe care cu siguranță le-aș schimba. Mereu am spus că m-au făcut să cred că asta era menirea mea, că eram bun la asta și datorită unor circumstanțe, am ajuns sus, la profesioniști. Acolo am avut norocul că au avut încredere în mine. Dar nu e un drum ușor și, cu siguranță, anii în care mi-a mers bine n-au compensat toată suferința pe care am trăit-o.
Pe mine m-au convins că sînt bun să fiu portar, nu mi-a rămas altă variantă decît să merg pe drumul acesta cu o disciplină exemplară. Am muncit și iarăși am muncit, indiferent de ce se întîmpla și, în cele din urmă, am ajuns sus de tot, în vîrf. Dar dacă ar fi să vorbesc despre fotbal, aș vorbi despre mii de momente de suferință"
Despre recordul de imbatabilitate deținut la Barça
"Nu-mi place să-mi vorbesc despre statistici. Abia reușesc să țin minte data de naștere a copiilor mei... Știu că am obținut lucruri importante individual, dar mereu am spus că pentru mine cele mai importante au fost cele 3 Ligi ale Campionilor cîștigate cu Barcelona. Nici nu-mi trece prin cap să pun înaintea unui trofeu colectiv un record personal. Niciodată n-am făcut-o".
Păstrezi vreun video din cariera ta?
"Da, unul foarte special, cu cel mai important moment din cariera mea, finala Ligii Campionilor de la Paris. Aia e cea mai importantă noapte din cariera mea, pentru cum a decurs meciul, de acolo am urcat enorm. Repet, și repet, și repet: imaginea aceea cu oamenii de la Barcelona alături, sărbătorind acel trofeu a fost foarte specială".
Despre chinul de a fi portar
"Mă consider un privilegiat, dar nu ascund ceea ce cred. Oamenii apropiați mie au știut mereu ce cred despre fotbal și despre ce înseamnă să fiu portar.
Am avut nevoie de ședințe la psiholog pentru a depăși momentele pe care nu le înțelegeam. Doctorul m-a salvat, m-a făcut să ascult mingea, nu creierul"
Ai schimba vreun rezultat?
"Nu. Nu un rezultat. Aș schimba ziua în care m-am accidentat, acasă, contra luI Celta. Blestemata aia de fază la care arbitrul a dictat penalty. Cred că era Ayza Gamez și dictase un penalty, deși faza se petrecuse în afara careului. Eu, în calitate de căpitan, am făcut presiuni, centralul s-a consultat cu tușierul și și-a schimbat decizia. Faza aia mi-a schimbat viața, pentru că m-am accidentat. Dacă ar fi fost penalty, cu siguranță nu m-aș fi accidentat. Aș fi schimbat să nu fiu căpitan în ziua aia, pentru că fără banderolă sigur nu aș fi mers la arbitru. Nu voi uita niciodată".
Ce ai învățat după accidentare?
"Nu o să mai vorbesc despre cum te lasă singur mulți oameni, sau că oamenii din fotbal te fac să te simți ca un infirm... dar o să vă spun o întîmplare pe care, Îi mulțumesc Lui Dumnezeu, am trăit-o: accidentarea m-a făcut să simt ce înseamnă viața cînd nu ești fotbalist. Am mers în Germania pentru recuperare, era dificil, dar eu știam că o să mă descurc, indiferent ce va fi.
Noi, fotbaliștii, trăim o viață ireală. M-am întorsesem la viața reală, să-mi plătesc singur o cafea, să simt monedele în palmă... cura asta de viață normală mi-a fost de folos acum cînd m-am întors la activitatea de fotbalist profesionist. Am revenit după trei luni în Augsburg, mi-am cumpărat singur bilete pentru mijloacele de transport, m-am deplasat cu ajutorul cîrjelor, am fost singur. Asta nu mi-o ia nimeni, asta nu se uită.
Eu nu voi mai fi niciodată un superstar, pentru că am fost acolo (am avut o accidentare gravă). «Te-ai accidentat la genunchi, să vină altul. Tu nu mai ești bun». Însă tu o să fii din nou bun, dacă vrei. Doar dorința ta de a reveni te ajută. Asta e cea mai importantă lecție pe care am învățat-o".
Despre povara de a fi celebru
"Nu-mi place celebritatea. Cînd se sting luminile, eu rămîn alături de copiii mei, îi învăț ce se întîmplă cînd nu ești celebru. Pentru mine nu contează să fiu celebru și sper ca, atunci cînd îmi voi încheia cariera să nu mă mai caute nimeni, să nu mă mai găsească nimeni".
Despre sprijinul fanilor
"M-au emoționat foarte mult mesajele primite pe Twitter și Facebook trimise de copii, ca de la portar la portar. Ei cred că nu le citesc, dar citesc tot. Mi-au scris copii de 10 ani, iar eu am 33, dar sîntem la fel, sîntem portari. Ăsta e drumul meu, să fiu alături de copii. Ei sînt sinceri și nu mă vor minți niciodată".
Despre cum se relaxează
"Două lucruri mă ajută să mă relaxez: rock'n roll-ul și filmele. Rock-ul m-a ajutat mereu să-mi înving temerile"
Ce apreciezi cel mai mult la un antrenor?
"Comunicarea. Am avut norocul de a lucra cu Pep Guardiola. El a fost ca un profesor. Se adapta, trebuia să spună lucruri unui jucător, asta e cel mai greu pentru un tehnician, trebuie să se adapteze în funcție de orgolii pentru a-i transmite un mesaj unui fotbalist. Nu e ușor să faci asta".
Despre prietenii de la Barcelona
"Mereu m-am înțeles bine cu colegii. Mereu au fost unii care mi-au fost mai apropiați. Eu sînt foarte glumeț. Sînt jumătate bufon, mereu m-am înțeles mai bine cu cei care mi-au acceptat simțul umorului. Un exemplu e Xavi. A rîs alături de mine ca nimeni altul. Am trăit momente irepetabile în vestiar și în afara lui. Cu astea rămîi, genul ăsta de prietenie e pentru totdeauna".
Cei mai buni atacanți cu care ai dat piept?
"Mulți. Raul era atipic, părea că nu e acolo, dar apărea și era letal. Ronaldo Fenomenul finaliza foarte precis. Cristiano Ronaldo e cel în fața căruia am suferit de cele mai multe ori. E letal, trebuie să fii foarte atent. Am avut norocul de a juca împotriva celor mai buni"
Cum e Messi?
"Talent pur. A știut să fie mai bun de la an la an, să se autodepășească, avînd și presiunea de a fi cel mai bun. El știe bine asta. Am fost coleg cu jucători de un talent incredibil: Ronaldinho, Xavi, Iniesta... dar Leo a fost mereu cu o clasă peste. M-a ajutat să fiu mai bun ca om și ca profesionist, în calitate de coleg și ca portar. Messi poate fi și mai bun decît este deja".
Despre soția Yolanda și despre cei 3 copii
"Mă cunosc mai bine decît oricine și sînt un om dificil, soția mea merită toate trofeele din lume pentru că mă suportă.
Adesea, înainte să fiu cu ea și să avem copii, plecam pe furiș și mă plimbam pe motocicletă. Clubul nu mă lăsa, riscam, știam ce risc, dar nu aveam oameni care să depindă de mine ca acum, cînd am o familie".
Un moment pe care să ți-l reproșezi?
"Că m-am îndepărtat, iar oamenii așteptau mai mult, să fiu acolo, i-am dezamăgit. Sincer, despărțirea de Barcelona nu a fost cea dorită din cauza tratamentului pe care trebuia să-l fac în Germania și din cauza caracterului meu: m-am îndepărtat de toți, am dispărut. Oamenii cu siguranță așteptau altceva, așteptau mai mult de la cineva ca mine. Mulți mi-au reproșat anumite decizii și îi înțeleg".
Cel mai greu moment al tău?
"Aveam 12 ani, eram la Barça, am început să simt o durere foarte mare la aductor, care apoi a coborît pe picior. După o săptămînă în spital, fără să știu ce am, au descoperit, în sfîrșit, că am contactat o bacterie care începuse să-mi macine tibia. Au fost cele mai urîte momente, vedeam cum suferă familia mea, dar îngerul acela păzitor care a vegheat mereu asupra mea m-a ajutat. După operație piciorul s-a recuperat nesperat de bine. Nu știam ce o să se întîmple, mi-au spus chiar că e posibil să fie nevoiți să-mi taie piciorul. Din fericire, totul s-a terminat cu bine"
Interviul integral, mai jos.
{{text}}