International   •   Campionate   •   FC PARMA

Decizie incredibilă » Una dintre marile echipe din anii '90 îşi vinde trofeele!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 13 august 2015

Lichidatorii clubului FC Parma, Angelo Anedda şi Alberto Guiotto, au anunţat, miercuri, pe site-ul fallimentiparma.com, că au scos la vînzare trofeele cîştigate de-a lungul timpului de echipa italiană, informează Gazzetta dello Sport.

Au fost scoase la vînzare următoarele trofee: Cupa Italiei - 1992, Cupa Cupelor - 1993, Supercupa Europei - 1994, Cupa UEFA - 1995, Cupa Italiei - 1999, Cupa UEFA - 1999, Supercupa Italiei - 1999 şi Cupa Italiei - 2002.

De asemenea, au mai fost scoase la vînzare echipamentele medicale, echipamentele sportive, televizoarele, smartphone-urile şi marca "Parma FC".

Eventualii cumpărători trebuie să-şi anunţe intenţia pînă la 11 septembrie, iar propunerile irevocabile se vor face pînă la 12 octombrie cînd trebuie depus şi un depozit de 10% din oferta prezentată.


Gruparea italiană FC Parma, care se confrunta cu mari probleme financiare de mai multe luni avînd datorii estimate la 100 de milioane de euro, a fost declarată în faliment, la 19 martie, de un tribunal din oraşul Parma.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.