Liga 1

Analiză ”la rece” făcută de Şumudică: ”Nu mai sînt de acord cu ce a invocat Steaua”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 13 August 2015

Marius Şumudică, antrenorul celor de la Astra, a vorbit astăzi despre greşelile lui Sebastian Colţescu în defavoarea Stelei la partida cîştigată de echipa sa, scor 2-0.

”Roş-albaştrii” au avut ieri trei goluri valabile anulate, iar Budescu nu a fost sancţionat cu cartonaşul roşu în două rînduri. De asemenea, arbitrul nu l-a eliminat în prima repriză pe stelistul Guilherme.

”Am urmărit astăzi meciul din nou. Nu mai sînt de acord cu ce au invocat cei de la Steaua, deşi văd că s-a deranjat o ţară întreagă. Recunosc că s-a greşit în defavoarea lor, dar de ce facem o dramă naţională cînd Steaua e dezavantajată? E doliu naţional!”, a explicat Şumudică la DolceSport.

  • Primul gol anulat

Este contact evident, Papp vine cu genunchii în spatele lui Morais. Am vorbit şi cu un specialist în arbitraj, domnul Zotta, şi mi-a spus că e se poate da lovitura”

  • Al doilea gol anulat

”Hamroun e în ofsaid şi se duce spre minge. Nu mă pronunţ însă, pentru că nu ştiu exact ce spune noua regulă”

  • Al treilea gol anulat

”Am văzut că mingea intrase în poartă, dar nu am avut pe dvd reluări cu unghiuri bune să-mi dau seama dacă a fost ofsaid”

  • Budescu iertat de ”roşu”

”Nu mi-am dat seama pe moment că Budescu l-a lovit pe Cojocaru. Am crezut că l-a atins cu umărul. Nu-mi dau seama ce-a vrut să facă, dar trebuia sancţionat”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.