Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Rădoi pierde încă un fotbalist din primul 11 » A cedat şi Alcenat

Alcenat are 29 de ani şi a venit la Steaua liber de contract, după despărţirea de Petrolul

Articol de Cornel Biholari   —  vineri, 14 august 2015

După Stanciu, care a lipsit în ultimele săptămîni, s-a accidentat şi fundaşul haitian, pe care Rădoi speră să-l poată folosi în turul cu Rosenborg.

Ritmul meciurilor disputate de Steaua din 3 în 3 zile face victime în lotul lui Rădoi aproape după fiecare meci. Ultimul nume important care a acuzat probleme medicale e Sony Alcenat.

Fundaşul dreapta nici n-a fost inclus în lotul cu care campioana a abordat meciul de la Giurgiu, de miercuri seară, iar Rădoi a anunţat că situaţia lui nu e simplă deloc.

"În cazul său a trebuit să iau o decizie forţată fiindcă are o contractură şi am fost nevoiţi să-l lăsăm deoparte. Sper că se va reface, dacă nu pentru meciul de sîmbătă cu ASA, măcar săptămîna viitoare, la partida cu Rosenborg", a spus antrenorul Stelei.


Alcenat a avut o vară extrem de agitată. A venit din Haiti la Bucureşti la jumătatea lui iunie, pentru a semnat cu Steaua, apoi,  după doar cîteva zile, a revenit în ţara sa, unde s-a antrenat în vederea participării la Gold Cup, care s-a desfăşurat în SUA şi Canada. El a revenit la Bucureşti pe 20 iulie şi imediat a intrat în meciurile oficiale, lucru care l-a costat.

Dacă nu va fi refăcut pînă la meciul cu Rosenborg, fundaş dreapta va fi folosit Papp. Pe acest post a evoluat și în meciul cu Astra, avînd o prestație mult mai bună decît la Belgrad, unde a fost cel mai slab de pe teren.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.