Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ASA, 21:00, ANTENA 1, DIGI1, DOLCE1, LOOK, GSP.RO

3 motive pentru care Steaua are nevoie neapărată de victorie în meciul cu ASA

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 15 august 2015

Start greșit de sezon pentru Steaua, care nu are încredere în propriul joc. GSP.ro vă prezintă trei motive pentru care formaţia lui Mirel Rădoi e obligată să-i învingă pe băieţii lui Vasile Miriuţă.

1. lupta la titlu

Înaintea etapei a şaptea, campioana României ocupă locul 6, cu 9 puncte, în timp ce Dinamo e lider cu 12 puncte, urmată de Astra cu 11. Dacă Steaua ar pierde jocul cu ASA, automat le-ar permite adversarelor, inclusiv tîrgmureşenilor, să se distanţeze de ea în clasament. Într-o perioadă în care fiecare punct contează pentru play-off, elevii lui Rădoi trebuie să încerce să răstoarne sorții.

2. A venit vremea revanşei


În sezonul trecut ASA a bătut-o pe Steaua pe unde a prins-o. 3 victorii au tîrgmureşenii în faţa campioanei, toate cu 1-0. Două în campionat şi una în Supercupa României. Ultimul succes al Stelei în faţa ASA-ului datează din 27 septembrie 2012, cînd cea mai titrată echipă din România cîştiga cu 3-1 în Cupa României.

3. Victoria le ridică moralul înainte de Rosenborg

O eventuală victorie în faţa tîrgmureşenilor le-ar ridica moralul steliştilor, mai ales după rezultatele din ultima perioadă. Roş-albaştrii au nevoie de moral pentru meciul de joi, din prima manşă a play-off-ului Europa League, cu Rosenborg, mai ales că au avut o campanie dezastruosă pînă acum în Europa.

Steaua şi ASA Tîrgu Mureş se întîlnesc în cel mai important meci al etapei a şaptea a Ligii 1, de la ora 21:00, în direct pe Antena 1, Dolcesport 1, Digisport 1, Look tv şi în format liveTEXT pe GSP.ro.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.