International   •   Stranieri   •   UCRAINA

Mircea Lucescu a făcut scandal după eșecul lui Șahtior, 0-2 cu Dnepr: ”Arbitraj rușinos”

Stepanenko și Srna încearcă să-l blocheze pe impetuosul Matheus, care a deschis scorul vineri

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 16 august 2015

Deși a admis că adversara a cîștigat pe merit, antrenorul român s-a plîns de un penalty neacordat: ”În meciurile directe cu rivalele la titlu avem un arbitraj total contra”.

Mircea Lucescu a luat foc după primul eșec din acest campionat, 0-2 vineri cu Dnepr, la Odessa. Antrenorul lui Șahtior a lansat un atac dur la adresa arbitrajului: "Se repetă istoria de anul trecut. Avem un arbitraj total împotrivă în meciurile directe cu rivalele la titlu. Probabil că asta se și vrea. Sînt puține partide și nu ai timp să recuperezi, iar la derbyuri maniera de arbitraj este rușinoasă".

Echipei lui Il Luce i s-a refuzat un 11 metri la Facundo Ferreira, pe contraatacul succesiv primind primul gol. "Dnepr a meritat victoria. A jucat foarte pragmatic, ne-a blocat acțiunile și a mizat mult pe contraatac și pe incursiunile lui Matheus", a recunoscut Lucescu.  Care și-a certat jucătorii: "O parte din ei au fost mult sub pretențiile noastre. Se gîndeau la meciul din Ligă, cu Rapid Viena".

"Am avut un penalty clar în minutul 80. Nici nu se discută, am văzut reluările. Au mai fost și alte faulturi în careu, la Teixeira și Gladki, dar nu s-a dat nimic"

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior


11 luniau trecut de la ultimul eșec suferit în campionat pe teren propriu de Șahtior, 0-1 cu Zoria Lugansk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.