Sporturi   •   Altele   •   TAC BILIARD / DYNAMIC BEST OF THE EAST

Surpriza Piekarski » Polonezul a trecut de 3 români și a cîștigat cea de-a patra etapă a Circuitului Dynamic Best of the East 2015

Articol de Marius Mărgărit   —  duminică, 16 august 2015

În această seară s-a încheiat la București, la clubul TAC Biliard, cea de-a patra etapă a Circuitului Dynamic Best of the East 2015. Cu o surpriză, cîștigătorul competiției fiind tînărul jucător polonez Konrad Piekarski (22 de ani), fost vicecampion mondial în 2012, care l-a învins în ultimul act cu 7-2 pe bulgarul Radostin Dimov.



Cel mai bine clasat dintre jucătorii români a fost Raul Maican, cel care a pierdut însă în semifinale chiar în fața cîștigătorului competiției.



"Am noroc că părinții mei au un mic club de biliard, iar noi locuim deasupra. Joc de mic, am ajuns să mă antrenez zilnic cîte 5-6 ore. E singurul mod  de a ajunge în top. Sînt extrem de fericit, mai ales că este pentru prima dată cînd cîștig o etapă de Best of the East, deși la concurs au fost jucători mai bine cotați decît mine, conaționalii mei, Fortunski și Skoneczny, dar și slovacul Jacob Koniak.



 Cu banii cîștigați vreau să-mi repar laptopul, pe care l-am stricat chiar înainte să vin aici. Mi-a plăcut la București, atmosfera și condițiile oferite de clubul TAC Biliard au fost excelente. Noi nu avem cluburi așa de mari în Polonia, dar avem avantajul că la noi biliardul e mai bine dezvoltat, fiind practicat de la vîrste fragede,  chiar și în școli", a spus Konrad.

1.000 de euroa fost premiul încasat de Konrad Piekarski pentru cîștigarea concursului Dynamic Best of the East



În clasamentul general continuă să conducă românul Ioan Ladanyi, cel care a cîștigat etapa anterioară, din Bulgaria. Acum însă, campionul român nu a mai prins "optimile", fiind eliminat de Piekarski, cel care a trecut pe doi în circuit. Următoarea etapă, ultima din ediția 2015 a Dynamic Best of the East, va avea loc la Belgrad, în octombrie.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.