Handbal

Trofeu cu suflet » HCM Baia Mare a venit motivată la București și a cîștigat Supercupa României

Articol de Marian Ursescu  —  Thursday 20th of August 2015 12:00

După ce au pierdut titlul sezonul trecut, băimărencele au venit foarte montate la Bucureşti şi au cucerit primul trofeu al sezonului.

CSM Bucureşti e o echipă de vedete, dar care în momentul de faţă nu joacă handbal. Întărită în această vară numai cu jucătoare de cinci stele, Gullden, Fisker, Brădeanu, Grubisici, CSM Bucureşti a fost surclasată aseară în Sala Polivalentă de HCM Baia Mare, o echipă care şi-a dorit trofeul, maramureşencele punînd suflet pentru a-l cîştiga.

Spre deosebire de CSM, Baia Mare a schimbat strategia după ce a ratat titlul în vară. A dat drumul vedetor din străinătate şi a garnisit echipa cu jucătoare autohtone, componente ale naţionalei României. Antrenorul Aurelian Roşca are acum misiunea de a încropi o echipă în nordul ţării. Şi, după cum a arătat aseară, sînt toate şansele să şi reuşească.

"E bine că e la început"

CSM a evoluat aseară de parcă jucătoarele se vedeau atunci pentru prima dată. Fără Linnea Thorstenson, accidentată, motorul echipei din sezonul trecut, şi fără poartă, brazilianca Mayssa Pessoa fiind umbra goalkeeperului din finala campionatului, bucureştencele au fost "devorate" de băimărence. Pe final, HCM a făcut spectacol într-o Polivalentă în care lumea a venit să vadă spectacol şi l-a văzut. Din partea maramureşencelor.

Ionica Munteanu, incredibilă

În lipsa Paulei Ungureanu, accidentată, HCM Baia Mare s-a bazat pe paradele Ionicăi Munteanu. Portarul echipei naţionale a avut nu mai puţin de 15 intervenţii excelente şi a dat aripi apărării din faţa sa. Ionica a şi primit, de altfel, la final, trofeul pentru MVP-ul partidei.

"Pentru meciurile astea ne pregătim. Credeam că le putem bate, dar nu aşa de categoric. Ne bucurăm enorm pentru că după ce am pierdut titlul, ne doream revanşa. E primul episod, vor urma altele, dar ce putem noi promite e că ne batem pînă la capăt"
Adriana Nechita

3 Supercupe ale României are în palmares HCM Baia Mare: 2013, 2014, 2015

CSM Bucureşti 25
Brădeanu 4, Manea 4, Rodrigues 4, Fachinelo 2, Fisker 2, Jorgensen 2, C. Martin 2, Gullden 2, Da Silva 1, Bazaliu 1, Vărzaru 1. Antrenor: Mette Klit

HCM Baia Mare 31
Do Nascimento 7, Abbingh 5, Nechita 5, Jezici 4, Perianu 2, L. Marin 2, Geiger 2, Elisei 1, Oltean 1, Tătar 1, Tănăsie 1. Antrenor: Aurelian Roşca

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.