Nationala

Iordănescu îi trîntește ușa în nas lui Budescu: ”N-are ce căuta la națională”

Articol de Justin Gafiuc  —  Saturday 22nd of August 2015 12:00

Selecționerul a prezentat în Comitetul Executiv necazurile cu care se confruntă înaintea meciurilor cu Ungaria și Grecia din preliminariile CE 2016, dar a explicat și de ce atacantul Astrei nu are, în opinia sa, anvergură de reprezentativă

Comitetul Executiv de joi a adus la rampă un Anghel Iordănescu debusolat din cauza problemelor de lot adunate înaintea "dublei" cu Ungaria (4 septembrie) și Grecia (7 septembrie), din calificările la Euro 2016. Dar și un selecționer cu un discurs radical la adresa unuia dintre cei mai în vogă jucători din Liga 1: Constantin Budescu. "Nu are ce căuta la echipa națională", ar fi subliniat Iordănescu în ședința CEx, spun martori oculari la ședință.

"A sprintat doar ca să-l pălmuiască pe Cojocaru!"

Generalul ar fi oferit detalii despre atacantul Astrei, deranjat de presiunea publică și mediatică vizavi de necesitatea convocării fotbalistului din trupa liderului. Iordănescu s-a prezentat cu un șir de cifre legate de aportul lui Budescu în partidele giurgiuvenilor și, ironic, și-ar fi încheiat speech-ul cu observația că "singurul lui sprint în campionat a fost cînd i-a dat o palmă lui Cojocaru!".

Dar ar fi stîrnit și zîmbete printre participanți: "Nea Puiule, ne-ai omorît cu cifre despre Budescu, dar dacă le aduni pe cele partidă cu partidă, nu iese totalul distanței alergate, așa cum ne-ați explicat la început!".

"Konya vrea să scape de Marica"

Un alt subiect sensibil pus pe tapet de selecționer e situația lui Marica. Iordănescu ar fi spus în Comitetul Executiv că "jucătorul are probleme, probabil, în relația cu antrenorul de la Konya, unde nu prea mai este dorit, inclusiv din cauza salariului mare pe care-l are acolo. Clubul vrea să scape de el!". În prima etapă din Super Lig, Marica a fost folosit doar 8 minute, în finalul partidei cu Akișarspor, 1-1.

Raț s-a aflat și el pe lista monitorizărilor lui Iordănescu: "Nu e încă pregătit! A fost unul dintre secunzi la Salonic să vadă exact situația lui acolo, înainte de a pleca la Rayo Vallecano. Îl lăsau în vestiar la antrenamentele echipei mari. S-a pregătit prin parcuri o perioadă".

Iar concluzia lui Iordănescu vizavi de lotul pentru partidele cu Ungaria și Grecia ar fi fost la fel de tristă: "Din păcate, cred că nici unul dintre jucătorii pasibili de convocare nu este pe deplin pregătit pentru aceste meciuri".

20 de stranieria chemat Iordănescu, pe lista preliminară, pentru meciurile cu Ungaria și Grecia: din calcule a ieșit însă deja Bogdan Stancu, accidentat în prima etapă din Turcia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.