Dintre jucătorii Rădoi i-a cerut lui Gigi în această vară, unul singur a putut fi adus la echipă: Hamroun
Gigi Becali l-a adus în vară pe Mirel Rădoi și i-a promis întăriri. Deși i-a adus 8 jucători în această vară, unul singur a fost adus la dorința antrenorul de 34 de ani, iar acela este Jugurtha Hamroun, cel care a evoluat în returul trecut la Oțelul Galați. În rest, ceilalți fotbaliști care au venit la Steaua în pauza de vară au fost aduși de Becali, MM Stoica sau Pedrazzini.
Patronul a fost cel care și-a satisfăcut cele mai multe capricii, alegînd 3 achiziții: Tade, Tahar și Alcenat. Carp și Muniru au venit la recomandarea lui Mihai Stoica; el urmărește încă Liga 1 din spatele gratiilor și are un cuvînt de spus în ceea ce privește conducerea clubului roș-albastru. Antrenorul principal din acte, Massimo Pedrazzini, a reușit și el să aducă un fotbalist, pe tînărul Vlad Mihalcea. Italianul îl știa pe acesta din meciurile de juniori la care a asistat din postura de șef al Centrului de copii și juniori al Stelei.
L-a vrut pe Camora
Pe lîngă Hamroun, Rădoi i-ar mai fi vrut pe Camora de la CFR Cluj, pe Cernat, care între timp a ajuns la Viitorul, pe Paul Anton de la Pandurii și pe De Amorim de la Astra. Gigi a negociat pentru trei dintre aceștia, însă n-a reușit să ia pe nici unul. Anton a cerut un salariu prea mare, De Amorim a fost prea scump, iar lui Cernat n-a vrut să-i ofere mai mult de 5.000 de euro pe lună! Singurul fotbalist pe care Becali l-a refuzat din start a fost Camora. Patronul nici n-a încercat să-l aducă, spunîndu-i lui Rădoi că a luat deja un fundaș stînga în iarna trecută, pe Guilherme. Gigi nu s-a lăsat înduplecat nici ulterior, deși Mirel i-a transmis în repetate rînduri că brazilianul nu este o soluție bună.
La rîndul său, Rădoi a refuzat și el doi dintre jucătorii doriți de Becali. Antrenorul a reușit să-l convingă pe nașul său să renunțe la ideea de a-i aduce pe Budescu și pe Teixeira. "Nu fac deloc faza defensivă, nu ne-ar ajuta" a fost explicația tehnicianului.
Cine a decis transferurile
Jucător | Cine l-a adus | Cît a costat |
Tade | Becali | 500.000 |
Tudorie | Becali | 250.000 |
Tahar | Becali | 150.000 |
Alcenat | Becali | gratis |
Carp | MM Stoica | gratis |
Muniru | MM Stoica | 500.000 |
Hamroun | Rădoi | gratis |
Mihalcea | Pedrazzini | gratis |
1.400.000 €a cheltuit Steaua pe cele 8 achiziții din această vară
"Pe Tade și pe Tahar eu i-am adus, nu are nici o vină Rădoi. Am vorbit cu impresarul lui Tade, poate mai scădem salariul. Dacă nu, va pleca. Cu Tahar n-avem ce să facem, o să-l dăm undeva, să vedem unde"
Gigi Becali, patron Steaua
{{text}}