Carlos Tevez, 31 de ani, a creat o adevărată nebunie la revenirea în țara natală. El Apache a lăsat-o pe Juventus și s-a întors la echipa sa de suflet, Boca Juniors, pentru care mai evoluase între 1997-2001, la tineret, și 2001-2004, la echipa mare.
Un tip simpatic, plăcut de public, care nu uită de unde a plecat. Îl emoționează să vorbească despre rădăcinile sale, prietenii din copilărie care îi sînt și astăzi aproape și despre relația cu fanii.
"Părinții m-au învățat să fiu așa. Îmi place să merg și să dau autografe, le sînt dator oamenilor, așa simt. Asta am învățat acasă, să nu uit de unde am plecat. Am trăit într-un cartier de oameni modești, simpli, sinceri, solidari. Cartierul m-a învățat să fiu un tip corect. Cînd era mic, de exemplu, nu am reușit să iau autograf de la idolul meu. Ajungeam plîngînd acasă. Cum să nu mă opresc acum și să semnez autografe pentru cei care-mi cer asta?"
Tevez s-a emoționat și l-a emoționat și pe moderatorul emisiunii în momentul în care a povestit despre prietenii săi: "Să-ți explic, eu mă văd cu prietenii mei din copilărie o dată sau de două ori pe săptămînă în cartierul în care am copilărit. Și știi ce? Prietenii mei nu mă lasă să plătesc nimic. Cred că am 5-6 prieteni, 3 dintre ei au un loc de muncă. De fiecare dată cînd ne vedem, ei plătesc tot. Atunci îmi dau seama de unde vin, unde trăiesc. Mereu am fost așa. Pentru ei nu s-a schimbat nimic, nici pentru mine. Demonstrez asta zi de zi.
Nu am nevoie de prieteni noi, îi am pe ai mei de cînd eram copil, nu am nevoie de prieteni de conjunctură. Știu că mă pot baza pe oamenii mei".
"Trebuie să învăt, nu pot fi președinte doar pentru că le sînt simpatic oamenilor"
Dragostea lui Carlito pentru Boca nu are limite și visează să rămînă la club și după ce își încheie cariera de fotbalist: "Mi-ar plăcea să fiu președintele echipei într-o bună zi, dar trebuie să mă pregătesc pentru asta, nu pot să fiu președinte doar pentru că le sînt simpatic oamenilor. Pentru că dacă nu te pregătești, poți da cu piciorul la tot ce ai construit de-a lungul timpului într-o secundă.
M-am întors aici pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru prietenii mei. Să fiu pe teren și să-mi văd tatăl în tribună e un sentiment neprețuit, nu aș schimbat asta cu nimic altceva.
Nu am primit nimic cadou. Mi-am rupt picioarele antrenîndu-mă de la 6 dimineața. Am cîștigat prin muncă ce am acum.
Sacrificiu e ceea ce face tatăl meu, sacrificiu e ceea ce fac cei care se trezesc la 5 dimineața și se duc la muncă. Eu nu fac sacrificii acum, sînt plătit pentru a face ceea ce-mi place".
{{text}}