Villarreal s-a deplasat aproximativ 80 de kilometri cu taxiurile pentru a disputa meciul cu Betis, din prima etapă a campionatului Spaniei, neavînd altă soluție după ce avionul cu care urma să ajungă la aeroportul din Sevilla nu a putut ateriza acolo și a ajuns la Jerez.
Potrivit presei spaniole, avionul care a transportat echipa pregătită de Marcelino Garcia Toral ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Sevilla, dar un accident de pe pistă, în care a fost implicat un aparat de zbor ultraușor, a făcut ca lucrurile să nu se desfășoare conform programului.
Avionul în care se afla echipa de fotbal a survolat zona timp de 20 de minute, iar în cele din urmă s-a stabilit să aterizeze pe aeroportul din Jerez.
De la Jerez, jucătorii s-au deplasat la Sevilla cu taxiurile, deoarece aurocarul care urma să îi ducă la hotel era la Sevilla.
Villarreal a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică seară, în deplasare, în compania echipei Betis Sevilla, în prima etapă a campionatului Spaniei.
{{text}}